Un conducător exigent, optimist și activ
La recenta ședință a consiliului organizației orășenești a veteranilor muncii și de război, membrii acestuia au discutat despre activitățile pe care au reușit să le desfășoare cu prilejul zilei de 9 Mai.
În debutul alocuțiunii, președintele, dna Ludmila Cozlova, a menționat și apreciat conlucrarea cu administrația publică locală, atît la nivel de primărie, cît și de raion. În contextul celor discutate, dumneaei a mulțumit pentru implicarea APL în reparația și amenajarea mormîntului frățesc de pe terasa întîi a orașului nostru.
”Ne-am străduit ca, în ajunul zilei de 9 Mai, participanții la cel de-a doilea război mondial să primească pachete alimentare de sărbătoare, cu ajutorul sponsorilor a fost posibil să le oferim și pachete igienice. Am expediat tuturor ilustrate cu mesaje de sărbătoare, fapt ce i-a bucurat mult pe veteranii noștri”, a spus dna Cozlova.
În continuare dumneaei a vorbit și despre suburbia Ciorna, unde a fost reparat monumentul, iar ziua de 9 Mai a fost comemorată la nivelul cuvenit. Sărbătoarea a fost onorată de prezența a doi veterani, mai mulți angajați ai primăriei Rezina, membri ai consiliului organizației orășenești a veteranilor. ”A fost o adevărată sărbătoare”, a mai spus dna președinte, menționînd numărul mare de participanți la mitingul de 9 Mai.
Dna Ludmila Cozlova s-a referit și la serata tematică, desfășurată în preajma zilei de 9 Mai la liceul teoretic ”Alexandr Pușkin” din oraș, la care a fost prezentă și a înmînat diplome din partea Consiliului orășenesc al veteranilor. Inclusiv colectivului instituției de învățămînt, ”pentru activitatea în aspectul educației militar-patriotice a tinerei generații”. A apreciat dna Cozlova și faptul că în liceu sunt organizate și desfășurate diverse activități, la care sunt invitați și veterani ai diferitor conflicte armate.
Solicitarea, pe care a avut-o doamna din numele organizației veteranilor către domnul primar de Rezina a fost cea de a contribui la scrierea a cîtorva cuvinte pe plăcile mormîntului frățesc din lunca Nistrului: ”Generația tînără nu cunoaște faptul că acolo avem nu doar un monument, ci un mormît, unde sunt îngropați ostași căzuți în luptele răboiului din 1941-1945”, și-a motivat rugămintea dna Cozlova.
Dat fiind faptul că în acea zi dna Ludmila Cozlova își sărbătorea și ziua de naștere, dumneaei a fost felicitată cu sinceritate de către primarul de Rezina, dar și din partea dnei Eleonora Graur, președintele raionului. Dl primar i-a mulțumit președintelui organizației veteranilor pentru activitate, apreciind implicarea dumneaei și a colegilor în susținerea și ajutorarea membrilor organizației de veterani. Totodată, i-a dorit mulți ani cu sănătate și putere de activitate pe viitor, succese în toate începuturile bune.