În vizită la Centrele rezinene de BAC
Duminica trecută, în liceele teoretice “Alexandru cel Bun” și “Ștefan cel Mare” din Rezina s-a desfășurat Ziua ușilor deschise, menită să-i informeze pe cei interesați despre nivelul de pregătire al instituției pentru perioada de evaluare a elevilor.
Președintele raionului, dna Eleonora Graur, și șeful Direcției Învățămînt, Tineret, Sport Rezina, dna Lilia Lazari, au vizitat Centrele de BAC, amplasate în instituțiile respective. La l/t “Ștefan cel Mare” doamnele președine al raionului și șef de Direcție Învățămînt au discutat cu un grup de liceeni-absolvenți, le-au dat sfaturi utile cum să se pregătească, cum să se comporte, cum să-și dirijeze emoțiile în timpul examenelor și le-au urat succese și elevilor, și profesorilor. Apoi au luat cunoștință de sălile de clasă amenajate pentru BAC (potrivit cerințelor), de funcționalitatea utilajului de supraveghere etc.
La l/t “Alexandru cel Bun”, la fel, sălile de clasă erau amenajate în conformitate cu cerințele necesare, aparatajul de supraveghere - în ordine. Dna Ludmila Ceban-Romanov, directorul instituției, a povestit că unii absolvenți, în acea zi, chiar au și testat camerele de luat vederi (aria de acoperire și vizibilitatea) și detectorul ce depistează telefoane mobile etc.
În Ziua ușilor deschise, instituțiile vizate au fost vizitate de profesori și absolvenți din celelalte licee din raion, luînd cunoștință de condițiile în care urmau să fie susținute examenele de bacalaureat.
De luni au început examenele.