Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Trei viceminiștri ne-au vorbit despre avantajele vectorului european

      Precum a fost anunțat anterior, în scopul unei mai bune informări a cetățenilor privind importanța și beneficiile parcursului european al țării în procesul de edificare a societății democratice, bazate pe valorile Uniunii Europene, la nivelul Guvernului Republicii Moldova au fost instituite grupuri de comunicare și informare privind integrarea europeană.

      Un astfel de grup, din componența căruia au făcut parte viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dl Boris Gherasim, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, dl Victor Zubcu, și viceministrul Mediului, dna Valentina Țapiș, s-au aflat pe 15 mai  la Rezina. Întîlnirea de lucru s-a desfășurat în incinta Casei raionale de Cultură, prezenți fiind conducerea raionului, primari, consilieri raionali și locali, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate și descentralizate, directori ai instituțiilor de învățămînt, agenți economici, reprezentanți ai mass-media, cetățeni care împărtășesc aspirațiile de integrare europeană…

      În debut dna președinte al raionului, Eleonora Graur, a prezentat oaspeții, după care dl Boris Gherasim s-a referit la ”proiectul cel mai important, pe care l-a realizat guvernarea actuală – integrarea europeană. Nu Guvernul a luat această decizie, ci cetățenii care ne-au votat. Care sunt avantajele acestui drum? Despre aceasta vom vorbi astăzi aici, așa, încît ieșind din această sală și mergînd prin localități, să puteți discuta și oferi mai mută informație și altor persoane.

      Prin integrarea europeană am obținut un cîștig mare - dreptul de a călători fără vize în Europa. Încolo merg toți, inclusiv copiii și nepoții demnitarilor din Rusia, după cum am citit zilele trecute, locuiesc în țări din Europa. Am călătorit mult în viața mea, dar un alt continent mai frumos, cu o cultură mai înaltă, condiții mai bune de viață și activitate decît Europa n-am văzut.

      Sperăm că pe 27 iunie va fi semnat Acordul de asociere, iar în iulie să fie ratificat de către Parlament. Atunci ni se va oferi posibilitatea de a merge înainte. Să vedeți cum se vor schimba  lucrurile în țara noastră.

      În Europa într-adevăr se muncește foarte mult, calitativ, nu doar cu mîinile, dar și cu capul, în toate domeniile. Avem ce învăța, ce prelua de acolo, ca să implementăm în țara noastră”.

     Apoi dl Gherasim s-a referit la drumurile Moldovei, starea lor actuală și acțiunile desfășurate pentru a le reanima, a le construi durabile, evitînd fraudele și nerespectarea termenelor de executare a lucrărilor. ”Nu există problema banilor, am căpătat credibilitatea partenerilor noștri externi, există problema implementării lor la timp și calitativ”, a spus dl viceministru. Totodată, s-a adresat tuturor primarilor, dar și cetățenilor, societății civile, ca să țină în vizor procesul de valorificare a acestor bani. ”Pînă cînd societatea nu se va implica în îmbunătățirea condițiilor de trai, schimbările nu se vor face vizibile. Avem abordări diferite de cele ce s-ar cere, inclusiv atunci cînd suntem martorii unor încălcări, fraude chiar”, a menționat dl Gherasim.

     Dna Valentina Țapiș a mulțumit pentru prezența impunătoare, solicitînd inițierea unui dialog, în cadrul căruia asistența să obțină răspunsuri la întrebările ce-o frămîntă. În același timp, dumneaei a menționat schimbările produse în timpul de la urmă în raionul nostrum, faptul că au sporit solicitările de finanțare a diferitor proiecte de către Fondul Ecologic Național etc.

     Apoi dna Țapeș s-a referit la Acordul de asociere cu Uniunea Europeană și acțiunile care urmează să le întreprindă guvernul țării, ministerul pentru a corespunde normelor europene în domeniul mediului. Capitolul de mediu al Acordului conține 100 de pagini, iar prioritate se oferă calității apelor de suprafață, rețelelor de apeduct și canalizare cu livrarea apei potabile de calitate, gestionării corecte a deșeurilor în localități etc.

     Dna a vorbit și despre evacuarea pesticidelor inutilizabile și interzise, stocate în depozitul de la Păpăuți, prevăzută pentru luna iunie curent, cu suportul guvenului ceh. Dumneaei s-a referit și la alte realizări, la finațatorii proiectelor, în special la aprovizionarea cu apă potabilă de calitate și servicii de canalizare. Atît pentru localitățile urbane, cît și rurale.

     Dl Victor Zubcu aspus că fiecare minister are strategii foarte bine puse la punct privind dezvoltarea țării. Pentru anul în curs Fondul dezvoltării regionale are 38 de proiecte cu valoare de aproape 195 de milioane de lei, pentru a reduce din decalajul nivelului de dezvoltare a capitalei și a restului țării. Dumnealui a mai vorbit și despre alte proiecte, gen locuințe sociale, care presupune construcția a 700 de apartamente pentru 2500 de persoane, ilustrînd cu exempe concrete situația.

     Întrebările asistenței au vizat taxe în construcții, nefuncționarea Ghișeului unic, abordările necivilizate ale unor cetățeni și încercarea de a identifica căi de schimbare a atitudinii lor etc… Referitor la ultimul aspect, oaspeții au vorbit despre devalorizarea învățămîntului, dar și despre necesitatea unor ”legi foarte clare și foarte dure, care să funcționeze. Și vor funcționa”, a dat asigurări viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

     Pe final, dna Eleonora Graur a mulțumit viceminiștrilor pentru deplasarea la Rezina și informația detaliată, la fel, a mulțumit asistenței pentru prezență.

 

 

 

Acasă

În sus