Ajutor din partea președintelui
Recent, un grup de locuitori ai satului Piscărești au venit în audiență la președintele raionului și i s-au plîns că, din cauza unei porțiuni de drum, devenită impracticabilă, nici mașina Urgenței nu poate ajunge pînă la dînșii. Astfel s-au pomenit practic izolați și ies în sat pe niște cărăruși. Dna Eleonora Graur le-a promis să se deplaseze la fața locului și să identifice soluția pentru problema lor.
Chiar a doua zi, pe 7 mai, dna președinte, împreună cu dna Alexandra Rusu, consilier raional, și dl Petru Bahnă, conducătorul reprezentanței Rezina a SA ”Drumuri-Orhei”, a mers la Piscărești, unde s-a întîlnit cu locuitorii mahalalei cu pricina. În urma discuțiilor și examinării posibilităților de soluționare, oamenii au fost asigurați că, pînă la finele lunii curente, porțiunea impracticabilă de drum va fi reparată.
Locuitorii au mulțumit conducerii raionului pentru reacția promptă și deplasarea în teritoriu, menționînd că rămîn în așteptarea demarării lucrărilor de reparație a porțiunii de drum.