Bucurie pascală
De adevărată bucurie au avut parte copilașii din satul Țîpova în Vinerea Mare. Prilejul de bucurie a venit din partea dnei Eleonora Graur, președintele raionului Rezina. Dumneaei, împreună cu primarul de Lalova, dl Mihai Gotornicean, și starețul Mănăstirii Țîpova, părintele Ion, a oferit copilașilor din sat, inclusiv elevi, cadouri. După ore, dînșii, însoțiți și de părinți, au inundat curtea Mănăstirii Țîpova, primind în dar colete cu lucruri necesare pentru fiecare zi.
Tot în Vinerea Mare, aceeași bucurie a fost împărtășită și de către copilași din satele Cinișeuți și Lalova.
Astfel, copiii și părinții lor au avut parte de clipe frumoase, care le-au întărit convingerea că lumea se ține pe oamenii buni, milostenia, grija față de aproapele și bunătatea fiindu-ne atît de necesare întotdeauna.