Vizită oficială la cele mai înalte instituții ale statului român
Președinți și vicepreședinți, primari și viceprimari din Republica Moldova s-au aflat recent într-o vizită oficială la cele mai înalte instituții ale statului român, în cadrul unui eveniment dedicat membrilor Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru". Raionul Rezina a fost reprezentat de către dl Gheorghe Botnaru, vicepreședinte al raionului.
Programul vizitei a cuprins, pe lîngă primirea de la Cotroceni, o întîlnire cu președintele PNL, dl Crin Antonescu, o ședință de lucru cu Prim-ministrul României, dl Victor Ponta, ședință la care au participat și dl Liviu Dragnea, Prim-viceprim-ministru, alături de Înaltul Reprezentant al Guvernului, dl Mircea Geoană.
La Palatul Parlamentului a fost organizată o ședință comună cu Uniunea Consiliilor județene din România (UNCJR) și Uniunea Consiliilor raionale din Moldova (UCRM). Cu această ocazie, a fost semnat un protocol de colaborare între Euroregiunea "Siret-Prut-Nistru" și UCRM.
Întîlnirilor cu oameni politici și din administrația locală li s-au adăugat, totodată, întîlniri cu importanți oameni de afaceri din parcurile industriale ale județului Prahova.
Delegația din Republica Moldova a fost întîmpinată inițial la Ploiești de către oficialitățile de prim-rang ale județului Prahova. Pe întreg parcursul vizitei, membrii delegației au fost însoțiți de către dl Cristian Adomniței, președintele Consiliului județean Iași, președintele Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", și de către dl Mircea Cosma, președintele Consiliului județean Prahova.
Vizita, derulată pe parcursul zilelor de 3 și 4 aprilie, a avut ca obiective majore: efectuarea de propuneri legislative și macro-economice instituțiilor de prim-rang ale statului român, care să faciliteze cooperarea transfrontalieră cu impact în buna administrare la nivelul raioanelor și localităților din Republica Moldova, identificarea de județe-partenere pentru atragerea în comun de finanțări europene, identificarea de investitori pentru proiecte de dezvoltare a raioanelor reprezentate.
Vizita a avut un pronunțat caracter pragmatic.
"Este o premieră ceea ce facem noi astăzi aici. Ceea ce poate în sine ar fi o problemă că de 24 de ani nu a mai avut loc un asemenea eveniment în sensul în care întreaga, aproape întreaga administrație publică locală din Republica Moldova, să fie prezentă în discuții directe cu Guvernul României, pe proiecte concrete și nu doar pe gînduri bune și dorințe de viitor", a spus președintele Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", președintele Consiliului județean Iași, Cristian Adomniței.
Victor Ponta a promis sprijin pentru construcția a încă un pod peste Prut, a vorbit despre banii alocați guvernului moldovenesc pentru grădinițe și a exprimat dorința ca, în 2019, cînd România va deține președinția UE, Republica Moldova să stea la masă cu celelalte state-membre. "Nu-mi doresc nimic mai mult decît ca în Moldova să fie prosperitate, să fie liniște, să fie siguranță și cînd România va avea pre-ședinția Uniunii Europene, în 2019, la masa aceea, la care stau membrii Uniunii Europene, să stea și Moldova."
Președintele României, dl Traian Băsescu, de asemenea, le-a vorbit oficialilor moldoveni despre asistența financiară română pentru instituțiile de învățămînt din Republica Moldova, despre gazoductul Iași-Ungheni, dar și despre semnificația și importanța introducerii Moldovei în lista țărilor, ai căror cetățeni vor călători fără vize în spațiul Schengen.
Următorul eveniment major al Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru" va avea loc la sfîrșitul lunii iunie, în muni-cipiul Bălți, cu ocazia celei de-a doua ediții a Forumului Economic Transfrontalier.
Membrii Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru" sunt județele Iași, Prahova și Vaslui din România, respectiv raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Telenești, Ungheni și municipiul Bălți din Republica Moldova.
Euroregiunea își propune să dezvolte proiecte transfrontaliere în domenii care variază de la economie la social și cultural, de la infrastructură la dezvoltare durabilă în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.