Ședință comună în primăria Țareuca
În scopul soluționării unor probleme apărute în teritoriu, membrii Comisiei raionale a copilului aflat în dificultate s-au deplasat în primăria Țareuca. Acolo, împreună cu Echipa multidisciplinară din comună, au examinat mai multe aspecte, atît în satul Țareuca, cît și în satul Țahnăuți.
În satul Țahnăuți membrii celor două comisii au discutat despre minora C. A., internată în secția Pediatrie cu diagnoza intoxicație acută în urma consumării unei cantități exagerate de pastile, produsă în rezultatul unui conflict cu tatăl. În scopul prevenirii unor situații similare pe viitor, fata, împreună cu tatăl, au fost invitați la ședință. În discuții, s-a reușit identificarea cauzei conflictului, iar dl Mihail Olari a propus și un plan de lucru cu familia respectivă.
La ședință au mai fost invitați și 6 elevi din clasa a IX-a, obiect de discuție făcînd comportamentul acestora manifestat prin lipse nemotivate de la ore, întîrzieri și prezența la școală în vestimentație murdară. La discuție au fost invitați și părinții copiilor.
Discutat a fost și comportamentul minorei A. P., care a plecat într-o direcție necunoscută, de unde s-a întors abia peste 6 zile. Au fost verificare relațiile în familie, asistența psihologică a minorei.
Mai multe persoane prezente la ședință, inclusiv dna Livia Scutaru, președintele Comisiei raionale a copilului aflat în dificultate, vicepreședinte al raionului în problemele sociale, au menționat că astfel de ședințe în deplasare sunt foarte bune, avînd un impact benefic mult mai consistent asupra situațiilor discutate. Astfel, este posibilă colaborarea cu membrii Comisiei intersectoriale din teritoriu, discuția cu persoanele, examinarea condițiilor de trai și a comportamentului la școală a acestora.
Direcția școlii, împreună cu asistenții sociali, au stabilit acțiunile cu caracter instructiv-educativ, pe care le vor desfășura cu membrii familiilor discutate în acea zi și, în caz de necesitate, le va fi acordat ajutor material și vor fi consiliați de un psiholog.