Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



”Rapsozii Moldovei” au cîntat cu drag pentru femeile din raionul Rezina

     După ce am pășit în primăvară prin vernisarea unei impresionante expoziții de mărțișoare în holul Consiliului raional, ce conține peste 600 de exponate executate în diferite tehnici, din diferite materii prime și colectate prin efortul tuturor bibliotecarelor din raion; după ce femeile noastre au primit brațe de flori și potop de cuvinte alese, meșteșugite cu dibăcie în proză sau versuri; după ce au participat la întîlniri de suflet, organizate special pentru dînsele, întîlniri la care s-a cîntat și s-au spus gînduri celebre despre femeie, locul și rolul ei în această viață, Consiliul raional Rezina, prin intermediul secției Cultură, le-a organizat  încă o surpriză – un spectacol susținut de orchestra ”Rapsozii Moldovei”. Membrii orchestrei au cîntat cu drag de femeile rezinene preț de aproape trei ore, în seara zilei de 6 martie, pe scena Casei de cultură din Rezina. Setoși de muzică bună și pregătiți pentru a savura din perlele foclorului național, spectatorii au venit nu doar din orașul Rezina, ci și din satele raionului, făcînd sala de spectacole neîncăpătoare. 

     Oamenii au trăit din bucuria reîntîlnirii cu artiști cunoscuți deja, dar și din curiozitatea, ce carracterizează primele apariții ale unui artist în scenă. Astfel, dînșii au ascultat, aplaudînd îndelung, piese interpretate de Adriana Ochișanu, Isidor Glib, dar și creații ale artiștilor mai tineri, care se află la primii paşi în lumea muzicii populare. La primii pași, dar și la primele reușite. Despre reușita spectacolului vorbea faptul că, după aproape 3 ore de cîntec și voie bună, spectatorii nu se prea găbeau să plece, răsplătindu-i generos cu aplauze pe artiști.

     Pe finalul serii, pentru a mulțumi artiștilor, în scenă au urcat dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, dna Angela Racu, șeful secției Cultură, și dl Mihail Cebotar, primarul de Rezina. Dumnealor au fost unanimi în faptul că ”Rapsozii Moldovei” au făcut sărbătoare la Rezina, apreciind efortul artiștilor și dăruirea cu care au cîntat pentru publicul spectator, în special pentru femei. Din nummele tuturor le-au mulțumit, le-au dăruit flori și i-au invitat să mai vină pe la noi.

     Astfel, această primăvara ne-a adus nouă, rezinenilor, și căldură, și renaștere, dar și clipe de revelație prin cîntec, poezie, flori, tradiție, cuvinte alese de apreciere...

 

Acasă

În sus