Să aducem sărbătorile şi în căsuţa lor
Sărbătorile de iarnă, pe lîngă faptul că aduc cu sine potop de felicitări, urări de bine şi sănătate, de belşug şi bucurie în noul an, se mai impun şi print-o doză considerabilă de bunătate, omenie, filantropie, dorinţă de a-i ajuta pe cei din preajmă.
Sunt calităţi, pe care poporul nostru nu le-a risipit la cotiturile istoriei, sunt calităţi pe care le păstrăm şi care ne caracterizează în timp şi spaţiu.
În aceste feerice zile, cînd atmosfera de sărbătoare a pus stăpînire pe inimile, casele şi plaiul nostru, este tocmai timpul potrivit să ne unim eforturile şi să ajutăm o familie, care are dreptul să guste pe deplin din ceea ce se cheamă sărbătoare. Ideea a fost lansată de dna Eleonora Graur, preşedintele raionului Rezina, iar familia pe care dumneaei ne îndeamnă s-o ajutăm este cea a Luminiţei Melnic din Păpăuţi. Probabil, mulţi dintre dumneavoastră aţi avut ocazia să savuraţi din poezia Luminiţei, care, în pofida problemelor de sănătate ale autoarei cu invaliditate de gr. I, abundă în imagini pozitive, chemări la fapte bune şi la apropiere de Domnul. Luminiţa locuieşte împreună cu sora sa Aliona şi nepoţelul Mihăiţă. Băiatul este elev, face şi el încercări în ale scrisului, în ale muzicii... Pe cît este în puterea lui de copil, le ajută pe mama şi pe mătuşa să depăşească obstacolele vieţii.
Dragi compatrioţi! Ajutorul nostru, al tuturor, este foarte binevenit pentru această familie în perioada sărbătorilor şi a cadourilor. Să urmăm îndemul dnei Eleonora Graur şi să contribuim, care cu ce putem, pentru a aduce sărbătoarea şi în căsuţa lor. O puteţi face în bani, produse alimentare, articole de vestimentaţie, alte bunuri pe care le găsiţi necesare la o casă de la ţară. Pentru informaţii adiţionale, puteţi suna persoana de contact la numărul de telefon 069169451 (Aculina Popa).
Vă aşteptăm pe toţi doritorii de a face bine – cu efort comun darul nostru va fi în capacitate să aducă bucurie şi sărbătoare în casa familiei Melnic din Păpăuţi.
Darurile colectate, tot împreună, le vom transmite familiei respective în ziua de 15 ianuarie, în cadrul festivităţii dedicată Zilei Naţionale a Culturii. Şi o vom face în Sala mică a Casei de cultură Rezina, unde se va desfăşura sărbătoarea.
Oameni, grăbiţi-vă să faceţi bine, că noi pelcăm, iar el rămîne! Vă aştepătăm pe toţi cu drag!