Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



În prag de an nou, ne adună iar tradiţia

     Pentru a cîta oară, din neguri de timp, coboară lin peste plaiurile noastre sărbătoarile de iarnă. E timpul recunoştinţei şi al speranţelor, al bunătăţii şi al iertării... E timpul aducerii minunatei veşti din casă în casă, de la om la om, din sat în sat. Pentru valorificare şi perpetuare a tot ce se cheamă esenţa unui neam şi ce va rămîne din trecerea lui prin astă lume.

      Anume din intenţia de a scoate din anonimat pierlele poporului nostru, zise cu atîta drag şi sinceritate la cumpăna dintre ani, a şi luat fiinţă tradiţionalul Festival al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Cad fulgi de nea pe clinchet de clopoţel”, organizat de secţia Cultură sub egida Consiliului raional Rezina. Prin această acţiune culturală se mai doreşte şi perpetuarea lor - a colindelor, pluguşoarelor, căpriţeleor, mălăncuţelor, urşilor..., dar şi transmiterea acestora tinerei generaţii, în scopul dăinuirii prin timp şi spaţiu. Dar pentru ca tinerii de azi să poată sesiza adevărata lor valoare, festivalul de referinţă îşi mai pune şi scopul de a contribui la cultivarea dragostei pentru valorile naţionale şi tradiţiile strămoşeşti în inimile copilaşilor.

      Un moment inedit al ediţiei din anul curent al Festivalului l-a constituit tendinţa de  readucere a tradiţiei colindatului în cete de bărbaţi.

      După cum v-am informat şi anterior, în anul curent, Festivalul raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Cad fulgi de nea pe clinchet de clopoţel” se desfăşoară în două etape, în localităţile Cuizăuca şi Ţareuca. Astfel, în duminica trecută, feeria tradiţiilor de iarnă a fost găzduită de Casa de cultură din Cuizăuca, bucurîndu-se de participanţi buni şi de spectatori, printre care s-a aflat şi conducerea raionului. În debut, primarul localităţii, dl Ion Ţurcan, a salutat asistenţa, exprimîndu-şi totodată satisfacţia pentru faptul că satul său este gazda primei etape a Festivalului. Tot în debut, toţi cei prezenţi în sala de spectacole a Casei de cultură au cinstit, printr-un minut de reculegere, memoria celui care pînă mai ieri a fost Mihai Duca, directorul lăcaşului de cultură din Cuizăuca, plecat prea de timpuriu la Domnul.

      Cuvinte alese de felicitare şi încurajare a avut pentru participanţi şi dna Eleonora Graur, preşedintele raionului. Dumneaei a menţionat faptul că, de acum încolo, Festivalul raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă se va desfăşura în localităţile raionului, dorind tuturor participanţilor  ca „spiritul sărbătorilor de iarnă să vă umple inimile de bucurie, casele de fericire, iar sufletele – de liniste”. Totodată, dna preşedinte le-a mulţumit lucrătorilor din cultură pentru munca ce-o depun în scopul perpetuării tradiţiei noastre naţionale, dorindu-le s-o facă tot aşa în continuare.

      De urări şi aprecieri au avut parte membrii colectivelor şi de la vicepreşedintele raionului în probleme sociale, dna Livia Scutaru.

      Iar dna Angela Racu, şeful secţiei raionale Cultură, le-a mulţumit din suflet angajaţilor din sfera culturii, „pentru că lăsaţi la o parte toate grijile şi vă încadraţi cu mult suflet în ceea ce se cheamă promovarea valorilor noastre naţionale. Chiar dacă în căminele de cultură e frig, cu căldura sufletelpor dumneavoastră reuşiţi să ne faceţi sărbători”.

      Rînd pe rînd, în scenă şi-au făcut loc tradiţiile şi obiceiurile de iarnă, aduse din satele Cuizăuca, Pecişte, Pripiceni, Gogîlniceni, Saharna Nouă, Ignăţei, Saharna, Lalova, Ţîpova, Pereni, Mincenii de Jos, Buşăuca, colectivele fiind ghidate şi răsplătite pentru vestea bună de către moderatoarea Larisa Duca.

      Festivalul, potrivit spuselor mai multor spectatori, care au umplut sala de spectacole a casei de cultură, a fost o adevărată reuşită. E şi părerea juriului, care, pe final, din scenă, a găsit cuvinte alese pentru fiecare participare. În acest an, mai mult ca în precedenţi, colectivele, în procesul pregătirii programului pentru evoluare,  au ţinut seama de autenticitatea obiceiului prezentat, măiestria interpretativă, forma de prezentare a obiceiului, ţinuta scenică, costumul scenic şi atributica utilizată. La fel, s-a ţinut cont de momentul inedit – prezentarea colindului în ceată de bărbaţi, la acest capitol ceata din Lalova fiind, pur şi simplu, excelentă. Faptul a fost menţionat de multă lume.  

      Am văzut în acea zi bucurie şi răbdare de a-l vedea în scenă pe coleg, mulţumire pentru sărbătoarea făcută de participanţii la Festival şi generozitate în aplauze. Semn că mai suntem, că ne adună tradiţia şi obiceiul, că avem copii dornici de a prelua valorile şi a le duce mai departe, într-un cuvînt – semn că „N-am murit ca neam al lumii/ Într-o clipă viforoasă/ Cît colindele colindă/ Şi copiii sunt acasă”...

      La mulţi ani cu sănătate şi vă aşteptăm la etapa a doua a sărbătorii tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă. De data aceasta – în Casa de cultură din Ţareuca, sîmbătă, 28 decembrie.  

Acasă

În sus