„Clubul tinerilor şi al familiilor tinere” se face auzit
După ce, acum cîteva zile, un grup de tineri din raionul Rezina, plini de entuziasm şi dornici de schimbare, s-au consolidat într-un „Club al tinerilor şi familiilor tinere”, au urmat şi primele acţiuni concrete. Astfel, în seara zilei de joi, membrii clubului s-au întrunit pentru a-şi petrece interesant şi util timpul liber. A fost o primă întîlnire a mai bine de 30 de tineri, după cea de la constituirea organizaţiei, o întîlnire care i-a imprietenit şi mai mult, consolidîndu-le convingerea că au forţe şi dorinţă de schimbare.
S-a desfăşurat întînirea tinerilor în incinta Casei de creaţie a copiilor din Rezina, iar activitatea care i-a apropiat mai mult a fost o serată dansantă, ce va deveni tradiţie de acum încolo.
Astfel, membrii Clubului tinerilor şi familiilor tinere din raionul Rezina, în dorinţa de consolidare şi activitate cît mai rezultativă, îi invită pe toţi doritorii să li se alăture ca, împreună, să reuşească în intenţiile lor bune. Precum menţionam mai sus, întîlnirile de joi seara (ora 19.00) vor deveni tradiţionale, în timpul lor tinerii vor avea posibilitate şi să discute, să schiţeze planuri pentru activităţile ulterioare, dar şi să se odihnească cu folos.
Cei interesaţi pot apela persoana de contact la tel.: 0 (254) 2-35-01; 067592716.