Mesaj de Felicitare cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova
Stimați locuitori ai raionului Rezina!
Astăzi, 27 aprilie, consemnăm o sărbătoare deosebită pentru poporul nostru – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe data de 27 aprilie 1990, de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.
Tricolorul este un simbol național al țării noastre, simbol fundamental al suveranității, democrației și independenții, el simbolizează trecutul, prezentul și viitorul țării, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor Republicii. Simbolurile naționale ne aduc aminte că avem datoria sfîntă de a servi cu credință Patria, de a apăra Unitatea și Independența Republicii Moldova.
Cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, Vă adresez sincere felicitări și urări de bine, sănătate și bunăstare, dorindu-vă tuturor putere de muncă și energie creatoare în eforturile comune pentru prosperitatea și progresul țării, să ne mândrim cu Imnul, Drapelul şi Stema ţării, care ne definesc ca națiune şi sunt parte din moştenirea noastră și să facem lucruri bune pentru acest colţ de rai.
Cu mult respect, Valeriu CIORICI, președintele raionului Rezina