La mulți ani, străjeri ai sănătății familiilor!
La 19 mai este marcată Ziua Internațională a Medicului de Familie. Scopul ei este de a sublinia rolul esențial al medicilor de familie în acordarea serviciilor medicale esențiale, complete și continue, pentru populația de toate vârstele.
Tematica Zilei Internaționale a Medicului de Familie în anul 2021 este „Construirea viitorului cu medicii de familie!”. Aceasta este aliniată Anului lucrătorilor din domeniul sănătății și asistenței medicale 2021, declarat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Tema se axează pe patru piloni fundamentali: centrarea pe pacient, acordarea asistenței medicale integrate prin intermediul echipelor multidisciplinare de profesioniști din domeniul sănătății, utilizarea tehnologiilor moderne în practica medicinei de familie și implicarea pacientului în determinarea necesităților sale de asistență medicală.
Rolul medicilor de familie în gestionarea pandemiei COVID-19 este esențial. Aceștia sunt implicați plenar în activitățile de prevenire, depistare precoce, izolare, tratament și supraveghere la domiciliu a pacienților cu COVID-19. De asemenea, la etapa actuală, medicina de familie este antrenată plenar în imunizarea populației împotriva COVID-19.
Ziua profesioniștilor din domeniul asistenței medicale primare este marcată la nivel global, începând cu anul 2010, la inițiativa Organizației Mondiale a Medicilor de Familie (WONCA).
În Republica Moldova activează 1595 medici de familie. În raionul Rezina sunt 18 medici de familie: 14 medici activează în cadrul Centrului de Sănătate Rezina I.M.S.P. și câte unul în centrele autonome din Cinișeuți, Ignăței, Pripiceni-Răzeși și Mateuți.