Adânci plecăciuni și urări de sănătate durabilă pentru toți oamenii în etate din raionul Rezina!
Dragii noștri bunei și bunicuțe! Marcând Ziua Mondială a Oamenilor în Etate prin diferite acțiuni, prin urări selecte adresate fiecăruia dintre dumneavoastră, vă doresc din suflet ca tot ce-i mai frumos pe lume să vă aparțină, sănătatea să vă fie trainică mereu, iar bucuriile – netrecătoare. Harul Duhului Sfânt să se reverse întotdeauna cu îmbleșugare asupra dumneavoastră, iar în preajmă să-i aveți pe cei dragi inimii. Mulți ani frumoși, cu multă sănătate și apreciere pentru toate lucrurile bune și frumoase, câte le-ați făurit pentru familie și țară.
Cu prilejul acestei zile, vă felicit pe toți și vă ofer toată stima și recunoștința noastră, a celor care am ajuns să fim ceea ce suntem prin grija și munca tuturor dumneavoastră.
Fie ca de-acum înainte nevoile și grijile să vă fie mai ușoare și mai puține, iar cei din preajmă să vă poarte de grijă și să vă iubească așa, precum o meritați. Încă o dată – zile senine cu multă sănătate, înfrumusețate de prezența celor dragi inimii. Să ne trăiți, căci avem nevoie de bunătatea, înțelepciunea și sfaturile dumneavoastră!
Cu multă stimă și recunoștință, Valeriu CIORICI, președintele raionului Rezina