Recoltarea culturilor cerealiere și leguminoase din grupa I și a rapiței de toamnă în raionul Rezina
Condițiile climaterice, începând cu toamna anului trecut și până la începutul lunii mai curent, au fost în defavoarea agricultorilor. Lipsa umezelii sub formă de ploi și zăpadă, temperaturile înalte în perioada rece a anului, înghețurile de primăvară în timpul înfloririi livezilor sunt doar o parte dintre greutățile din carul poverii, dus de producătorii agricoli.
Semănăturile culturilor de toamnă au fost cele mai afectate din ultimele decenii. Nici chiar cei mai longevivi locuitori nu-și amintesc o asemenea stare de lucruri.
Culturile cerealiere și leguminoase de grupa I și rapița de toamnă, roada anului 2020, în raionul Rezina au fost semănate inițial pe 10,6 mii de ha. În luna mai curent, odată cu apariția ploilor, unii agenți economici au riscat să reînsămânțeze unele semănături ale culturilor de toamnă. Astfel, au fost reînsămânțate 405 ha cu porumb și floarea soarelui, din care ocupate anterior cu rapiță - 271 ha și grâu - 134 ha.
S-au păstrat până la recoltare 10,2 mii ha din culturile enumerate, inclusiv cu grâu 7,3 mii ha, orz - 1,8 mii ha, rapiță - 0,9 mii ha, mazăre - 0,2 mii ha.
La finele lunii iunie, în scopul coordonării și desfășurării calitative, în termeni optimi, a recoltării culturilor cerealiere şi leguminoase de grupa I, a fost instutuit staff-ul raional, sub conducerea președintelui raionului, Valeriu Ciorici. În componența staff-ului au fost incluși specialiștii Direcției Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru și reprezentanții tuturor serviciilor care au tangență cu procesul dat.
Campania de recoltare a demarat la sfârșitul lui Cireșar și este încă în desfășurare. Productivitatea unui ha de grâu e la nivel de 30 la sută din potențialul anilor precedenți. Rodnicia medie pe raion la moment e de 1,1 tone/ha. La orz e ceva mai înltă, fiind declarată de 1,5 tone/ha și rapiță - 1,4 tone/ha. Mazărea a atins nivelul de 0,9 tone/ha.
Potrivit datelor din 16 iulie 2020, avem recoltate 65 la sută din suprafețele cu grâu, din cele cu orz și rapiță - peste 90 la sută. În unele pimării o bună parte dintre agenții economici a finisat recoltarea tuturor culturilor din grupa indicată. Putem presupune că recoltarea va fi finalizată în următoarele 5-7 zile, incluzând și gospodăriile țărănești individuale.
Așteptările producătorilor agricoli nu s-au adeverit nici pe departe în anul curent. O bună parte dintre agenții economici a semănat loturi semincere pentru necesitățile proprii cu grâu de soiuri de importe. Au investit cosiderabil în tehnologii. Însă condițiile naturale le-au distrus toate speranțele. Anume plantațiile cele mai puternice din toamnă nu au rezistat la provocările din primăvară.
Comparând volumele globale la grâu și orz, obținute în ultimii cinci ani (2016-2019), cu pronosticul anului 2020, avem următorii indici:
- anul 2016: grîu - 9198 ha, 32852 tone, 3,6 tone/ha; orz - 2100 ha, 7165 tone, 3,4 tone/ha;
- anul 2017: grîu - 6798 ha, 21432 tone, 3,2 tone/ha; orz - 1256 ha, 7165 tone, 2,6 tone/ha;
- anul 2018: grîu - 8081 ha, 25050 tone, 3,1 tone/ha; orz - 1106 ha, 2916 tone, 2,6 tone/ha;
- anul 2019: grîu - 9050 ha, 28992 tone, 3,2 tone/ha; orz - 1427 ha, 5106 tone, 3,6 tone/ha;
- anul 2020: pronostic grâu - 7300 de tone și orz – 2600 de tone.
Din producția obținută este necesar de rezervat pentru fondul semincer, plata de arendă etc.
Constatăm, că anul curent este cel mai nefavorabil an agricol din ultimii cinci.
Vera CERNEGA, șeful Direcției Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru a Consiliului raional Rezina