Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Noul președinte al CRD Centru este Ghenadi Mitriuc

         Membrii Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru de legislatura a IV-a s-au reunite, pe 24 ianuarie curent, în cadrul primei ședințe în componență. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru și s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, oraș reședință al ADR Centru.

         În deschiderea ședinței, Dorin Andros, Secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), a declarat că atât MADRM, cât și ADR Centru, se angajează să susțină implicarea tuturor membrilor Consiliului în procesul de realizare a politicii de dezvoltare regională. Oficialul a menționat că, în acest an, urmează să fie anunțat un nou concurs de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Secretarul de stat a subliniat că MADRM pledează pentru transparența alocării mijloacelor financiare din FNDR și încurajează membrii CRD Centru să participe activ și responsabil în tot procesul de realizare a politicii de dezvoltare regională pentru implementarea cu succes a proiectelor regionale prin care vor fi ameliorate condițiile de trai ale cetățenilor Regiunii Centru.

         Ion Perju, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prezent la eveniment, a ținut să felicite noii membri ai CRD Centru și să le ureze succes în activitatea pe care o desfășoară. Tot aici, reprezentantul MADRM a dat asigurări că în cele ce urmează vor beneficia de tot suportul necesar pentru buna funcționare a Consiliului nou creat și a îndemnat membrii CRD să se angajeze plenar în activitatea de consilier regional pentru ca prin eforturi comune să fie atinse cât mai multe ținte propuse la început de mandat.

         La întrunire au participat 31 dintre 39 de membri ai CRD Centru, care au susținut cu majoritatea de voturi propunerea dlui ministru, Ion Perju, de a desemna la funcția de Președinte al CRD Centru pe dl Ghenadi Mitriuc, președinte al raionului Ungheni. În calitate de vicepreședinte al CRD Centru a fost ales președintele raionului Hâncești, Iurie Levinschi. Reprezentantă a CRD Centru în cadrul Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), din sfera sectorului privat, a fost desemnată Angela  Comendant, manager al SRL „ComenAngels” din Șoldănești.

         La ședința de astăzi au mai participat Igor Malai, șeful Direcției politici de dezvoltare regională a MADRM, Petru Veverița, șeful Unității consiliere politici în dezvoltare regională în cadrul GIZ Moldova, specialiști din cadrul ADR Centru, consultanți regionali GIZ Moldova, dar și alte persoane interesate din regiune.

         Noii membri ai Consiliului au luat act de rolul și atribuțiile CRD Centru în realizarea obiectivelor de dezvoltare regională, precum și de atribuțiile și activitatea curentă a ADR Centru, instituție ce realizează obiectivele regionale şi naționale de dezvoltare regională în regiunea centrală a Republicii Moldova.

         Viorel Jardan, directorul ADR Centru, a informat membrii Consiliului despre realizările ADR Centru din anul 2019 și despre activitățile planificate de instituție pentru anul curent. Astfel, au fost nominalizate toate reușitele care au fost atinse de echipa agenției la capitolul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională, programare regională și cooperare externă, organizare evenimente și promovarea regiunii, schimb de experiență etc.

         De asemenea, a fost specificat faptul că, în 2019, ADR Centru a realizat proiecte de dezvoltare regională și a organizat evenimente, al căror principal obiectiv a fost implementarea politicii de dezvoltare regională și identificarea surselor financiare pentru proiectele regionale, care se află în lista de așteptare. Valoarea totală a investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Centru se cifrează la circa 80 de milioane de lei, din care 64 de milioane de lei valorificați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), iar restul din surse externe. Totodată, membrii CRD Centru au fost informați că, în anul 2019, ADR Centru a implementat 22 de proiecte regionale, care vor continua și în anul curent.

         Astfel, membrii CRD au audiat Raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională (SDR) Centru și activității ADR Centru în anul 2019, și au aprobat cu unanimitate de voturi, Planul de implementare a SDR Centru și activitatea operațională a Agenției pentru anul 2020.

         La finalul evenimentului, Petru Veverița, șeful Unității consiliere politici în dezvoltare regională în cadrul GIZ Moldova, le-a vorbit noilor membri ai CRD Centru despre asistenţa acordată de proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova.

Sursă: adrcentru.md

 

Acasă

În sus