Ședința Comisiei pentru Situații Excepționale
Recent, în Sala de ședințe a Consiliului raional Rezina, s-a desfășurat o ședință lărgită a tuturor conducătorilor serviciilor desconcentrate din teritoriu împreună cu membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Președintele CSE, președintele raionului Rezina, Valeriu Ciorici, a menționat în debutul ședinței că a fost decis anume acest format pentru întrunire, deoarece este necesar de analizat situația de moment, acțiunie care urmează să fie întreprinse, atât la nivelul Consiliului raional, cât și al serviciilor din teritoriu, pentru a face față provocărilor perioadei reci a anului.
Așadar, unicul aspect din agenda de lucru a fost cel referitor la nivelul de pregătire a economiei raionului, inclusiv a sistemului energetic, și sferei sociale pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 2019-2020 și capacitatea de a interveni în cazul declanșării situațiilor excepționale.
În continuare, conducătorii mai multor servicii din teritoriu, de buna funcționare a cărora depinde cum vom trece peste perioada rece a anului, au făcut rapoarte, prezentând starea de lucruri și problemele pe care le confruntă, posibilitățile de soluționare cât mai rapidă. Au vorbit: Dorin Volociuc, șeful Serviciului Prevenție al SSE Rezina; Alexandru Ucrainciuc, șeful districtului Rezina al SA „Drumuri-Orhei”; Iurie Urechi, șeful filialei Rezina a SA „RED-Nord”; Petru Vutcarev, șeful filialei Rezina a SA „Orhei-Gaz”; Lilia Lazari, șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport (DÎTS) Rezina; Nina Postu, directorul IMSP „Spitalul raional Rezina”; Silvia Popov, directorul IMSP „Centrul de Sănătate Rezina”, Gheorghe Hâncu, managerul-șef al ÎM „SCL Rezina”.
În urma audierii rapoartelor și dezbaterilor pe marginea lor, membrii CSE au adoptat o hotărâre, prin care au stabilite mai multe responsabilități diferitor servicii din teritoriu. Astfel,
Secția Situații Excepționale Rezina (dl D. Volociuc):
- va monitoriza situaţia din raion;
- va menţine în stare de pregătire forţele şi mijloacele pentru intervenţii prompte în caz de necesitate;
- va înainta către Consiliul raional solicitare de alocare a surselor financiare în mărime de 20 de mii de lei pentru procurarea și crearea unei rezerve de carburanți, destinată pentru intervenții în situații de urgență, și 30460 de lei pentru procurarea și instalarea lamei de zăpadă pe autospeciala de intervenție de tip ZIL-131 (CUNG).
În caz de declanşare a situaţiilor excepţionale:
- va desfăşură intervenţia cu forţele şi mijloacele din subordine pentru lichidarea consecinţelor;
- va menţine conlucrarea permanentă cu autorităţile administraţiei publice locale în scopul acumulării informaţiei privind situaţia în teritoriu, localităţile afectate, măsurile întreprinse, necesităţile de asistenţă etc;
- va informa cetăţenii privind situaţia creată şi acțiunile întreprinse pentru gestionarea ei;
- va menţine o conlucrare permanentă cu Instituțiile medico-sanitare publice în vederea acordării asistenţei cu tehnică cu capacitate sporită de trecere din cadrul SSE Rezina, în cazurile în care ambulanţele Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă nu vor putea ajunge la solicitant din cauza condiţiilor meteo nefavorabile;
- va activa, la necesitate, Punctul de dirijare în Situaţii Excepţionale al Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a raionului Rezina, cu participarea factorilor de decizie din instituţiile implicate în lucrările de lichidare a consecinţelor.
Inspectoratul de Poliție Rezina (dl P. Ursachi):
- va intensifica patrularea pe traseele auto din teritoriu, în vederea intervenţiei prompte în situaţiile când se vor crea ambuteaje;
- va monitoriza traficul rutier în scopl identificării transportului auto neechipat conform cerinţelor sezonului de iarnă şi va întreprinde măsuri privind restricţionarea deplasării acestuia.
În perioada temperaturilor scăzute:
- va intensifica activitatea de patrulare, în special pe timp de noapte, astfel ca persoanele fără adăpost să fie depistate la timp, cu acordarea asistenţei necesare.
Districtul Rezina al SA ”Drumuri-Orhei” (dl A. Ucrainciuc):
- va conlucra cu autorităţile administraţiei publice locale privind eficientizarea procesului de prevenire şi combatere a ghețuşului, inclusiv curăţarea drumurilor;
- va analiza în permanență disponibilul şi starea tehnicii speciale în scopul intervenţiei pentru deblocarea traseelor, în caz de ninsori abundente, polei etc;
- va actualiza în permanență cantitatea necesară de material antiderapant, precum şi va asigura distribuirea lui pe traseele auto în sectoarele greu accesibile în condiţii de iarnă;
- în situaţii de blocare a traseelor din cauza zăpezii, poleiului va asigura acţiunile ce necesită a fi întreprinse pentru închiderea temporară a unor sectoare de drum, afectate de fenomene naturale de excepţie.
Filiala Rezina a SA ”RED-Nord” (dl Iu. Urechi):
- va asigura pregătirea obiectivelor sistemului energetic pentru funcţionare, în caz de necesitate, cu scenarii alternative către 1 ianuarie 2020;
- va monitoriza în permanență situaţia în vederea asigurării cu energie electrică, prevenind cazurile de deconectare a consumatorilor;
- va evalua disponibilul de forţe şi mijloace pentru restabilirea urgentă a livrării energiei electrice către consumatori.
Filiala Rezina a SA „Orhei-Gaz” (dl P. Vutcarev);
- va asigura pregătirea obiectivelor sistemului energetic pentru funcţionare;
- va monitoriza în permanență situaţia în scopul livrării gazelor naturale, prevenind cazurile de deconectare a consumatorilor.
Direcția Învățământ Tineret și Sport a Consiliului raional Rezina (dna L. Lazari):
- va întreprinde acţiuni pentru monitorizarea situaţiei şi menţinerea funcţionării în regim stabil a instituţiilor de învățământ din subordine, inclusiv pentru prevenirea cazurilor de traumatisme ale copiilor în procesul transportării acestora la locul de studii;
- va analiza şi va propune, după caz, sistarea procesului de învățământ în caz de temperaturi scăzute sau ninsori abundente;
- va organiza informarea copiilor, în cadrul procesului de studii din instituţiile de învățământ, despre pericolul aflării pe gheaţă în obiectivele acvatice, în special pe râuri.
IMSP Spitalul raional Rezina” (dna N. Postu), IMSP „Centrul Medicilor de Familie” (dna S. Popov), IMSP „Serviciul de Urgență” (dna S. Sapaniuc):
- în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, vor ţine la control buna funcţionare a instituţiilor medicale din subordine;
- vor întreprinde măsuri specifice de intervenţie în orice situaţie la toate solicitările pacienţilor;
- vor analiza situaţia şi, la necesitate, vor întreprinde măsuri de suplimentare a stocurilor de medicamente care pot fi utilizate pentru profilaxie sau în cazul bolilor specifice perioadei reci a anului.
Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei:
- va analiza și va veni cu propuneri către Consiliul raional privind pregătirea unui spațiu cu 5-10 locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost.
Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I:
să organizeze şi să desfăşoare şedinţe ale comisiilor pentru situaţii excepţionale, la care se vor aborda subiecte ce ţin de:
- nivelul de pregătire pentru activitate în condiţii de iarnă, rezervele de carburanţi şi lubrifianţi, existenţa şi starea surselor autonome de aprovizionare cu energie electrică, în special pentru asigurarea funcţionării stabile a activităţii instituţiilor de învățământ, spitalelor, azilurilor de bătrâni etc;
- crearea rezervelor de produse alimentare, carburanţi, lubrifianţi pentru asigurarea neîntreruptă a populaţiei, instituţiilor preşcolare şi spitalelor;
- încheierea contractelor cu agenții economici, care dispun de tehnică specială pentru deszăpezirea drumurilor locale;
- preconizarea spaţiilor pentru dislocarea persoanelor evacuate din automobilele blocate pe trasee;
- asigurarea procesului de colectare a informaţiei despre situaţiile excepționale create și informarea Secției Situații Excepționale Rezina, prin intermediul telefonului (0254) 2-30-01.
Pentru conformitate, Aculina POPA