Alcoolul dăunează mai mult sănătății pe vreme rece
Chiar dacă o dușcă pare soluția ideală pentru a va încălzi când temperaturile scad, riscați să nu mai simțiți efectele frigului și să suferiți de degerături, în varianta cea mai fericită.
În ciuda senzației de euforie și de căldură, pe care o provoacă, alcoolul nu este o soluție pentru a vă încălzi când stați în frig. Și cei care se știu suferinzi cu inima, sunt diabetici, au oase fragile ori marii fumători trebuie să fie foarte atenți când se expun la temperaturi scăzute.
Pierdem căldura din corp rapid și fără să ne dăm seama. Dacă bei tărie, ai senzația că te încălzești pentru că alcoolul dilată vasele din piele și atunci mai mult sânge ajunge în partea superficială, în tegumente. De la această vasodilatare oamenii au senzația subiectivă de căldură. La frig, însă, vasele noastre de sânge se contractă pentru a menține căldura în interior. Alcoolul interferează cu acest mecanism, iar cei care consumă alcool în frig pierd accelerat căldura din corp fără a conștientiza ce se întâmplă. Astfel, crește riscul de degerături și chiar de deces.
Dacă ați băut acasă, nu ieșiți pentru perioade lungi de timp la frig sau beți alcool doar când stați la căldură. "Rețineți faptul că un ficat sănătos metabolizează o unitate de alcool pe oră, ceea ce echivalează cu 12 grame de alcool pur - o bere (330 de ml), o tărie (40 de ml), un pahar de vin (125 de ml)", afirmă specialiștii.
Foarte mare atenție când temperaturile scad sub zero grade trebuie să aibă bolnavii de inimă. Cardiacii, hipertensivii nu ar trebui să iasă din casă nici pe vânt și nici dacă afară sunt sub zero grade.
Bătrânii au în general oase fragile și, de asemenea, nu este cazul să iasă pe frig. Dacă ieșiți afară pe vreme rece, iată câteva reguli care vă pot fi de folos:
- purtați mai multe straturi de haine. Cel mult trei. Primul strat să fie din bumbac, iar ultimul - lână și ceva impermeabil pe deasupra;
- purtați încălțăminte rezistentă la apă. Șosetele și cizmele să vină bine, dar să nu fie prea strâmte;
- alegeți mănuși cu un singur deget. Astfel vă veți Încălzi mai ușor.
Comisar Anatolie POPA, șef-adjunct al Secției Securitate Publică a IP Rezina