Promovăm obiceiurile și tradițiile
Neamul nostru se poate mândri cu numeroasele obiceiuri, legate de diverse ceremonii și sărbători.
Un eveniment din viața fiecărui om, care aduce o splendoare aparte, este nunta, iar o nuntă cu tradiții e ceva inedit. Deși, Republica Moldova este o țară mică, aceste tradiții, legate de căsătorie, diferă de la o regiune la alta. Acest lucru ni l-au dovedit și organizatorii Festivalului Obiceiurilor și Tradițiilor de Nuntă, desfășurat de către primăria orașului Strășeni, în parteneriat cu Despărțământul Astra "Mihai Eminescu", Strășeni, președinte - Claudia Nestor.
Ținem să le mulțumim organizatorilor pentru invitație de participare în cadrul festivalului.
Ca parte componentă a acestui neam, formația folclorică-model "Trandafirii" de la Casa de cultură Trifești, ne simțim datori să valorificăm și să promovăm spiritul nunților de altădată. Și iată, am realizat această datorie în cadrul Festivalului Obiceiurilor și Tradițiilor de Nuntă, ediția a VII-ea, desfășurat săptămâna trecută la Strășeni, unde s-au adunat oameni ce păstrează mereu aprinsă flacăra inspirației și aspirațiilor prin intermediul creației lor.
Acolo au fost prezente colective artistice atât din întreaga republică, cât și de peste hotarele ei. Sărbătoarea a început cu o paradă a portului popular (în imagine), s-a incins Hora Unirii, apoi, rând pe rând, fiecare formație a prezentat obiceiurile și tradițiile specifice localităților de unde au venit.
Ca parte a patrimoniului nostru cultural, obiceiurile de încununare a iubirii sunt demne de a fi cunoscute și implementate în formele cele mai originale și în zilele noastre. Pentru ca acestea să prindă teren printre tineri, de datoria noastră este sa le oferim o imagine captivantă despre obiceiurile respective.
Iată și noi, membrii formației artistice "Trandafirii", ne-am străduit să prezentăm cele mai vechi obiceiuri de nuntă, caracteristice localității noastre, dar care, din păcate, la moment sunt date uitării: pețitul și logodna miresei, deoarece nunta tradițională moldovenească începe cu obiceiul "Pețitul", când mirele cu o rudă mai în vârstă se duc la părinții miresei pentru a o cere în căsătorie. Există anumite formule de cerere în căsătorie și adresare către părinții ei. Dacă părinții miresei sunt de acord, după o săptămână sau două urmează logodna, care se face, de obicei, tot la mireasă. La logodnă se înțeleg despre căsătoria tinerilor, despre caracterul nunții, fac propuneri despre nuni, despre numărul legătorilor pentru oaspeți, uneori și despre zestre ș. a. Se mai înțeleg despre ziua nunții, muzică, bucate, locul unde va avea loc nunta și cotele de participare ale oaspeților, despre contribuția părinților în organizarea nunții tinerilor.
Mă bucur foarte mult, fiindcă aceste tradiții revin în vizorul tineretului din ziua de astăzi. Pentru noi, generația de vârsta a II-a, aceasta nu este o noutate, fiindcă am trecut întocmai prin aceste obiceiuri. Noi le privim acum și rămânem cu sufletul răvășit, când ne amintim ce tradiții frumoase erau înainte.
Și consider că acest eveniment, care s-a desfășurat la Strășeni, face ca lumea să se întoarcă poate la tradițiile care au fost odată, deoarece viitorul merge în pas cu trecutul.
Angela BORȘ, conducătorul formației artistice "Trandafirii" din satul Trifești