Evenimente, cifre, fapte - discutate în ședința operativă
Primul care a vorbit în cadrul ședinței operative din dimineața zilei de luni a fost Ghenadie Moiseenco, șeful Secției Situații Excepționale Rezina. Dumnealui a menționat că intervenții pe parcursul săptămânii precedente n-au avut și că sunt antrenați, în principal, în lucrările de reparație a sediului. Darea în exploatare a edificiului renovat este preconizată pentru 14 octombrie și, potrivit dlui Moiseenco, la eveniment este așteptat și Prim-ministrul țării, Pavel Filip.
Angajații Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rezina, în această săptămână îi omagiază pe colegii din domeniul educației din raion, la o sărbătoare similară vor participa și în capitala republicii. Președintele Eleonora Graur a ținut să afle starea de lucruri la compartimentul „tarificarea” în învățământ și a atenționat ca acțiunile să fie coordonate cu Direcția Finanțe, ca să ajungă banii planificați.
Ana Negură, șeful Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Rezina, a prezentat starea de lucruri în domeniu la data respectivă. Astfel, 259 de șomeri erau în avidența AOFM comparativ cu 396 la începutul anului. Pe parcursul a nouă luni de zile au fost angajate în câmpul muncii 218 persoane. La moment, sunt 20 de beneficiari de ajutori de șomaj și 10 - de alocații. În lucrările publice, contractate cu 17 primării, au fost antrenate 59 de persoane. La finele lunii septembrie la atare lucrări participau 26 de șomeri.
Numărul locurilor de muncă vacante, înregistrat la începutul anului, a fost de 525, iar peste 9 luni constituie 103.
Dna Negură a mai anunțat și despre faptul că, din 17 septembrie, sunt colectate cereri pentru angajare legală în Israel (4 profesii). Președintele raionului i-a solicitat informație detaliată despre numărul de persoane participante la lucrări publice, angajate, locul angajării etc.
Anevoios decuge încorporarea de toamnă în Armata Națională. Potrivit șefului Secției Administrativ-Militare Rezina, Didina Stamati, dintre 17 primării care trebuiau să-și prezinte recruții, au venit doar 8. „Nu mai merge nici o metodă, spunea doamna, am făcut demers la Inspectoratul de Poliție Rezina ca să colaborăm”.
Valentin Botnari, șeful-interimar al Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor, a comunicat: ”Pe 28 septembrie a pavenit un sunet de la IP Rezina ca pe traseul R20, în pădurea Țahnăuți, a fost depistat un cadavru de mistreț. L-am ridicat, am efectuat dezinfectarea traseului. A doua zi ne-am deplasat repetat pentru o nouă dezinfectare, am inspectat și pădurea, la vreo 100 de metri am găsit al doilea cadavru. Am luat probe, le-am trimis la Centrul diagnostic, am raportat la ANSA, la ocolul silvic, i-am solicitat dlui Ion Plămădeală să verifice cu pădurarii dacă nu mai sunt asemenea cazuri. Cele două cadavre descoperite le-am nimicit, am anunțat stare excepțională, așteptăm rezultatele probelor de laborator. După cum ne-a spus dl Plămădeală, porcii nu-s ai noștri – sunt din partea cealaltă de Nistru - vin pe la Buciușca, stau la noi o perioadă, apoi, pe la Horodiște, pleacă înapoi.
Am făcut tot ce trebuia să facem conform planului, așteptăm rezultatele laboratorului”, a menționat pe finalul intervenției Valentin Botnari.
Potrivit lui Ion Știrbu, specialist principal în Direcția Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru, în raion este în plină desfășurare recoltarea culturilor de toamnă. Astfel, floarea-soarelui este recoltată pe 75% din suprafețe, rodnicia constituie 2 tone și ceva, aproape de media republicană; porumbul este recoltat pe 50% din suprafața totală.
Președintele raionului, Eleonora Graur, pentru o mai bună informare, i-a solicitat o notă informativă despre mersul recoltării culturilor de toamnă în cazul fiecărui agent economic din sectorul agricol al raionului.
După ce au fost discutate și alte aspecte ale activității curente, președintele le-a dorit tuturor o săptămână reușită și cu succese.
Aculina POPA