Prevenim viiturile și inundațiile
În urma topirii zăpezii și a precipitațiilor caracteristice perioadei de primăvară, este posibilă ridicarea nivelului apei atât în râurile mici și mijlocii, cât și în bazinele acvatice, revărsarea acestora poate provoca inundații sezoniere. În context, Secția Situații Excepționale Rezina vă informeaza despre măsurile necesare de prevenire a viiturilor și inundațiilor.
În conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova nr. 271-XIII din 09.11. 1994 cu privire la protecția civilă, Hotărârii Guvernului nr. 1030 din 13.10.2000 cu privire la aprobarea Schemei de protecție a localităților împotriva inundațiilor, administrația publică locală, în comun cu utilizatorii bazinelor acvatice, sunt obligați să asigure întregul volum de măsuri pentru protecția populației și a proprietății de inundații. Primarii satelor (comunelor), în calitate de președinți ai Comisiilor pentru Situații Excepționale, sunt obligați să întreprindă măsuri pentru respectarea cerințelor de protecție a localităților contra inundațiilor.
Conform Regulamentului-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 977 din 16.08. 2016, exploatarea tehnică a lacului de acumulare, supravegherea și controlul stării construcțiilor acestuia și întreținerea lor în stare de funcționare conform normelor în vigoare, precum și dirijarea operativă (zilnică) a construcțiilor tehnice se realizează nemijlocit de către deținătorul lacului de acumulare.
Proprietarul (utilizatorul) bazinului acvatic este obligat să înștiințeze organizația de proiectare despre apariția unor probleme sau defecțiuni în funcționarea construcțiilor hidrotehnice.
În caz de situații de pericol sporit (accident), proprietarul (utilizatorul) lacului de acumulare comunică imediat, prin sistemul de înștiințare, organele autorității publice locale, centrale, Direcția Situații Excepționale privind modificările regimului de evacuare urgentă a apei.
Situații de pericol de accident se consideră:
- distrugerea unei construcții sau a unui element separat al acesteia, care pot provoca un accident general;
- surparea sau alunecarea taluzurilor barajului de pământ (posibil cu bombarea temeliei barajului din partea piciorului barajului în bieful aval), care pot influența integritatea barajului în ansamblu;
- creșterea nivelului apei în lacul de acumulare peste cel admis de proiect;
- infiltrarea (ieșirea) apei pe taluzul aval al barajului de pământ mai sus de prisma de drenaj;
- apariția scurgerilor de apă printre corpul barajului de pământ și suprafața construcțiilor de beton din partea avală;
- sporirea debitelor de filtrare în sistemul de drenaj peste mărimea proiectată.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1030 din 13.10.2000 cu privire la aprobarea Schemei de protecție a localităților împotriva inundațiilor, principalele masuri recomandate de protecție antiviitură sunt:
- curățarea albiilor cursurilor de apă și canalelor rețelei de evacuare;
- consolidarea albiilor cursurilor de apă, digurilor și barajelor bazinelor acvatice;
- construcția iazurilor și acumulărilor antiviitură;
- lichidarea iazurilor, a căror baraje sunt într-o stare tehnică neconformă sau deteriorate;
- reparația și construcția descărcătoarelor de iazuri;
- construcția de noi instalații de scurgere a apei, reconstrucția celor existente, curățarea și reparația podurilor în locul celor deteriorate;
- reparația și construcția ecluzelor de reglare.
Ignorarea acestor cerințe, soldată cu producerea unor situații excepționale, atrage după sine răspunderea conform legislației în vigoare.
Ghenadie MOISEENCO, șeful Secției Situații Excepționale Rezina, locotenent-colonel
al s/intern