Concurs de creaţie artistică în gimnaziu
În anul curent ne-am propus să aducem elemente noi în sărbătorirea sosirii primăverii și a multîndrăgitului Mărțișor. Astfel, am inițiat un concurs de mărțișoare, „Mărțișor”, ediția I, având drept scop sensibilizarea elevilor faţă de obiceiurile tradiţionale ale poporului nostru.
Antrenând elevii să participe la acest concurs prin realizarea practică a mărţişoarelor, am urmărit afirmarea şi punerea în valoare a personalităţilor creatoare ale lor, dezvoltarea şi stimularea imaginaţiei copiilor prin crearea unor lucrări originale şi expresive, cultivarea spiritului de colaborare, într-ajutorare şi competiţie.
Ne-a reușit!
În prezent, rezultatul efortului nostru comun face obiectul unei splendide expoziții de mărțișoare, care creează o atmosferă deosebită de sărbătoare în gimnaziul nostru.
Vasile DONICA, director adjunct, Gimnaziul Saharna Nouă