Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Oamenii din sate, tot mai îndrăzneți în expunerea doleanțelor

            Președintele raionului, Eleonora Graur, continuă zilele de audiență în teritoriu. Amintim că în timpul acestor vizite, președintele este însoțită de conducători sau reprezentanți ai serviciilor desconcentrate în teritoriu, de funcționari ai Consiliului raional. Dumnealor sunt disponibili să asculte toate doleanțele oamenilor, atât de ordin comunitar, cât și personal. Acolo unde este posibil, aspectele abordate sunt soluționate pe loc, unde  nu - doleanțele sunt luate în evidența responsabililor, care urmează să identifice cât mai curând soluția.

            La începutul întâlnirii cu administrația publică locală și locuitori ai satului Trifești, Eleonora Graur le-a spus celor prezenți că, din partea Consiliului raional, a fost stabilit câte un reprezentant responsabil de o anumită primărie din raion. În cazul primăriei Trifești, responsabil este Eugeniu Postu, șeful Secției Economie. Anume dumnealui pot să i se adreseze când au o problemă și nu știu cum să procedeze ca să-i găsească soluția.

            La Trifești locuitorii prezenți la întâlnire s-au dovedit a fi destul de activi, abordând, inițial, mai multe probleme comunitare – extinderea rețelelor de iluminare stradală; drumurile deteriorate în urma instalării apeductului; necesitatea instalării unor limitatoare de viteză (dat fiind faptul că avem încă destui șoferi iresponsabili, care circulă cu viteză excesivă în localități, punând în pericol sănătatea și viața oamenilor); reparația, măcar parțială, a dușumelei din școala primară-grădiniță; repartizarea necorespunzătoare a unor cote de teren în sat; costurile mari la perfectarea documentelor în cazul moștenirilor; calitatea serviciilor medicale; calitatea produselor de uz fitosanitar; funcționarea pieței agricole din localitate; condițiile diferite de activitate pentru unitățile de comerț staționare și cei care vin sâmbăta la piață și vând produse alimentare direct din vehicul, fără a respecta regulile elementare de păstrare a acestora; situția ecologică catastrofală a râulețuli care trece prin sat; necesitatea unui mijloc de transport pe care locuitorii, contra plată, l-ar putea utiliza la evacuarea deșeurilor din gospodării; transportul de rută, care, fiind de capacitate mică, nici nu staționează în sat; cota valorică și utilizarea ei etc.

            Atât președintele raionului, cât și conducătorii raionali, primarul localității, au răspuns la întrebări, vorbind despre soluții, posibilități de redresare a situației, pași deja întreprinși în acest scop. Șefii unor servicii raionale au solicitat să fie anunțați în cazul în care în sat sunt atestate vânări ale produselor alimentare dinrect din vehicule auto, depozitări de deșeuri din partea populației pe malurile râpelor – vor reacționa prompt și-i vor pedepsi pe cei vinovați.

            Pe final, îndemnându-i să abordeze în privat și problemele de ordin personal, pe care le au, președintele Eleonora Graur le-a mulțumit trifeștenilor prezenți la întâlnire pentru receptivitate și activism.

            Următoarea primărie, în care a mers președintele împreună cu șefii serviciilor desconcentrate și cei ai structurilor Consiliului raional, a fost Gordinești. După prezentările de rigoare și a persoanei responsabile de localiatte – Tatiana Țăranu, șeful-adjunct al Direcției Finanțe, oamenilor le-a fost oferită posibilitatea de a-și spune păsul într-un dialog constructiv.

            Și aici locuitorii au avut atât întrebări comune pentru întreaga localitate, cât și personale. Printre cele mai durute, au fost: amenajarea teritoriului adiacent al oficiului poștal din sat; lipsa iluminatului stradal; reparația drumurilor până și în localitate; comerțul ambulant în detrimentul agenților economici, care activează respectând legea; înregistrarea legală a cotei valorice, cedată de mai mulți proprietari către un agent economic; restabilirea drumurilor după construcția apeductului; calitatea serviciilor de internet și telefonie; calitatea serviciilor medicale acordate; șomerii care pot să lucreze, dar nu doresc să se angajeze; ajutoarele sociale, care prefac țara în una de leneși; posibilitatea redeschiderii claselor gimnaziale la școala din sat; funcționarea grădiniței, unde, pe moment, nu există director, dar nici doritori de a candida pentru această funcție; gazificarea gospodăriilor particulare din sat etc.  

            Oamenii au primit răspuns la unele doleanțe (acolo unde a fost posibil de soluționat imediat), președintele raionului asigurându-i că toate sunt înregistrate și „vor fi ținute la control, iar la primărie va veni răspuns referitor la stadiul de rezolvare a problemelor”.

            Locuitorii satului, pe final, au solicitat ca să vină mai des în sat responsabililii de la raion, „așa satul s-a mai trezi”, vorba unui gordineștean.

            Deplasările președintelui raionului și a conducătorilor serviciilor desconcentrate, ai structurilor Consiliului raional vor continua în alte localități. Oamenii sunt îndemnați să nu rateze aceste ocazii de a-și spune păsul și de a găsi soluția problemelor, să vină la întâlniri și, împreună, să contribuie la îmbunătățirea stării de lucruri din localitatea lor.

Text – Aculina POPA

Imagini – Iuliana POPA-CRUDU

           

            

Acasă

În sus