Prin tradiții și obiceiuri dăinuiește un popor
Deja a devenit o frumoasă tradiție acest festival, care a întrunit ca niciodată un număr mult mai mare de participanți (20 de instituții).
Festivalul de colinde, obiceiuri și datini de Crăciun și Anul Nou ”După datina străbună. Să trăiți, să-nfloriți!” se organizează de către Direcția Învățământ, Tineret și Sport Rezina în baza Ordinului Ministerului Educației al Republicii Moldova ”Cu privire la programul activităților extrașcolare în învățământul preuniversitar”.
Activitatea se desfășoară în scopul renașterii, propagării și păstrării obiceiurilor de iarnă, în vederea educației prin și pentru valorile naționale a tinerii generații; studierii și propagării celor mai originale, autentice variante de colinde, urături și dramă populară din zona de unde vine; interpretării creațiilor folclorice în maniera și stilul corespunzător; promovării și susținerii tinerilor folcloriști; propagării portului popular și a atributelor populare specifice obiceiurilor de iarnă.
În program au fost incluse: colinde magico-rituale, colinde cu elemente de urare, de felicitare, colinde de tip general, colinde sociale; Semănatul, Sorcova, Teatre folclorice Capra, Calul, Ursul, Cocoșul.
Și în acest an creativitatea și ingeniozitatea colectivelor au
fost foarte bogate și variate. E de menționat faptul că în cadrul activităților de acest gen descoperim copii talentați și este de obligațiunea DÎTS, administrației instituțiilor de a motiva și promova acești copii.
Fiecare tradiție trăiește datorită interpretării. Suntem mândri de generația tânără care cu atâta ardoare și străduință au evoluat în scenă, demonstrând spectatorilor că orice națiune care se respectă valorifică și transmite din generație în generație obiceiurile și tradițiile care o reprezintă.
În acest context urez tuturor tradiționalul ”La Mulți Ani!”. Minunatele sărbători de iarnă să Vă aducă în case Bucuria, Inerederea, Speranța, Puterea și Credința.
Cu mult respect, Lilia LAZARI, șeful DÎTS Rezina