Bugetul raional pentru anul 2018, aprobat
Pe 6 decembrie curent au avut loc două ședințe ale Consiliului raional Rezina, situația fiind dictată de necesitatea adoptării bugetului raional în două lecturi. Prima ședință, cea convocată pentru ora 10.00, a fost prezidată de consilierul raional Oleg Negură și a avut în agendă 38 de chestiuni. Cu modificări neesențiale, ordinea de zi a fost votată.
Important este să menționăm că, în cadrul ședinței în cauză, a fost înființat Centrul de Tineret Rezina, faptul generând modificări în Serviciul Proiectări și Asistență Investițională din cadrul Aparatului președintelui raionului. Astfel, de acum încolo serviciul de referință se va numi Serviciul Tineret și Asistență Investițională, care va asigura activitatea Centrului de Tineret Rezina.
Consilierii au votat și Componența nominală a Consiliului raional al Tinerilor. În timpul apropiat, președintele raionului va convoca ședința de constituire a Consiliului raional al Tinerilor, când membrii lui urmează să-și aleagă organele de conducere.
Prin votul consilierilor, mai multor locuitori ai raionului, aflați în dificultate, le-au fost acordate ajutoare financiare.
În ședința respectivă, Palatului raional de Cultură i-a fost decernat numele cunoscutului coregraf rezinean, Nicolae Lupov.
Un alt aspect important l-a constituit aprobarea Regulamentului cu privire la evidența, modul de atribuire și folosire a locuințelor so-ciale.
Bugetul raional pentru anul 2018, în ambele lecturi (una dintre ele fiind examinată în cea de-a doua ședință), a fost aprobat în mărime de 117317,2 mii de lei, fără deficit sau excedent.
Pe final, consilierii au votat și aprobarea strategiei raionale "Foaia de parcurs în dezvoltarea fotbalului".
Aculina POPA