File din istoria Mănăstirii Pripiceni-Curchi

   Comparativ cu alte mănăstiri din zonă (Saharna, Țâpova), Mănăstirea Pripiceni-Curchi este mai nouă. Din istorie, aflăm că denumirea ei provine de la localitatea Pripiceni-Răzeși din raionul Rezina și mănăstirea Curchi din raionul Orhei. Apariția mănăstirii se datorează căpitanului de grăniceri din ținutul Soroca, Teodor Sabău care, în anul 1808, cumpără o parte din moșia boierului Dumitrache Clemente din Pripiceni-Răzeși și o face danie mănăstirii Curchi din ținutul Orhei, una din cele mai bogate mănăstiri pe acele vremuri.

   Un an mai târziu, soția lui Teodor Sabău cumpără și cealaltă parte a moșiei lui Clemente, făcând-o, de asemenea, danie mănăstirii Curchi. Grație acestor donații, mănăstirea devine deținătoarea unei moșii de 800 de desetine de pământ pe moșia satului Pripiceni-Răzeși.

   În anul 1811, după serviciul militar, căpitanul Sabău se stabilește, împreună cu soția sa, în Chișinău. Era om bogat, însă bogăția nu-i prea alina bătrânețile, deoarece Dumnezeu nu-i dăruise copii. Probabil, sub influența povățuitoare a starețului Chiril de la mănăstirea Curchi, soții Sabău s-au învoit să se despartă și să se călugărească. Astfel, Teodor se stabilește la mănăstirea Curchi și e călugărit sub numele Filaret, iar soția lui - sub numele de Magnisia, la mănăstirea Tabăra.

   Pentru a avea unde se adăposti, dar și loc de rugăciuni pentru călugării și frații care lucrau pământurile mănăstirești de la Pripiceni-Răzeși, în anul 1817, în partea de sud a moșiei sunt construite câteva chilii și un schit din lemn, în care călugării rămân pentru a locui permanent. Treptat în jurul schitului apar și câteva case de locuit ale mirenilor, ceea ce servește pentru autorități drept motiv de a atesta alături de satul Pripiceni-Răzeși, populat de răzeși, și localitatea Pripiceni-Curchi.

   Schitul Pripiceni-Curchi se dezvolta din punct de vedere economic foarte activ. O bună parte din pământuri a fost sădită cu pădure, care și până azi poartă numele de Pădurea Călugărilor, restul pământului fiind utilizat în scopuri agricole și lucrat de către călugări și frați, veniți de la mănăstirea Curchi. Este instalată o moară de grâu și porumb, care, la fel, se numea Moara Călugărilor, este construit un pod peste râpa dinspre satul Trifești.

   Activitatea gospodărească a călugărilor de la schit, bine organizată, le permite acestora, în anul 1903, să pună temelia unei biserici din piatră cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie".

   În anul 1918, slujitorii și frații schitului, nemulțumiți de faptul că cele agonisite se duceau la Mănăstirea Curchi din apropiere de Orhei, au ieșit în fața carelor venite pentru a transporta bunuri și nu le-au permis să ia din avere. Începând cu anul 1920, schitul devine oficial independent, ocârmuit de ieromonahul Petru Sacinschi. Au urmat ani de înflorire, după care s-au întâmplat mari zguduiri sociale. Din 1939, schitul cu 40 de viețuitori a fost condus de protosinghelul Efrosenie (Trofim) din Chiștelnița.

   În anul 1949 biserica din satul Pripiceni-Răzeși este închisă și mănăstirea Pripiceni-Curchi devine loc de rugăciune și pentru locuitorii acestui sat. Zece ani mai târziu, în 1959, și mănăstirea Pripiceni-Curchi este închisă. O parte dintre călugări a fost transferată la mănăstirea Căpriana, alții s-au împrăștiat care și încotro. Averea mănăstirii - 80 ha de teren arabil, 25 ha de pădure, o moară și o oloiniță, a fost confiscată de autorități.

   Până în anul 1961 edificiile mănăstirești s-au aflat în gestiunea colhozului din localitate, apoi au trecut sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care a deschs aici un spital, ce a funcționat până în anul 1993.

   La insistența mai multor locuitori, în anul 1994, edificiile mănăstirii au fost retrocedate credincioșilor.

   În anul 1995 schitul este redeschis, cu 5 călugări și câțiva frați, sub conducerea ieromonahului Alipie. În 1997 se transformă în schit de maici, având ca stareță pe monahinea Varvara. Tot în acest an e luat sub stăpânirea mănăstirii Hâncu.

   Din 1998 schitul își recapătă autonomia, stareță fiind monahinea Serafima, duhovnic - ieromonahul Ioan (Hangan).

   La 27 mai 2000 a fost sfințită biserica de vară cu hramul "Sfintei Treimi". În anul 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, schitul de la Pripiceni-Curchi a căpătat statutul de mănăstire, stareță fiind numită monahinea Filoteea (Railean), duhovnic - egumenul Ioan (Hangan).

   În anul 2011 a fost construită o nouă clopotniță și procurate șapte clopote noi, care prin sunetul lor le amintesc locuitorilor din împrejurimi despre cele veșnice și pline de sens.

   Încetul cu încetul, mănăstirea Pripiceni-Curchi își recapătă faima de altădată. Pelerinii rămân încântați de splendoarea peisajului, sfințeniile ce se păstrează aici, buna amenajare a locașului. În incinta mănăstirii aflăm o icoană a Maicii Domnului "Bucuria tuturor scârbiților", veche de peste 200 de ani, iar în imediata vecinătate cu mănăstirea se înalță un stejar, vârsta căruia este de peste 300 de ani și care este ocrotit de stat.

Pentru conformitate - Aculina POPA