Inspectoratul de Poliție, vizitat de conducerea raionului
În dimineața zilei de azi, președintele raionului, Eleonora Graur, însoțită de vicepreședinții Andrei Godoroja și Arcadie Mușinschi, au efectuat o vizită de lucru la Inspectoratul de Poliție Rezina. Inițial, oficialitățile au decis să meargă prin birourile angajaților insprectoratului, ca să-i salute și să discute cu dumnealor pentru a le auzi doleanțele, problemele cu care se confruntă.
Vizita de lucru a continuat cu o ședință, la care au participat conducerea și membri ai efectivului Inspectoratului de Poliție Rezina. În alocuțiunea rostită, președintele raionului a ținut să menționeze că a venit să spună nu doar lucruri frumoase, ci să vorbească adevăruri. ”În ultima perioadă, atât administrația raională, cât și cea orășenească, am avut obiecții la activitatea Inspectoratului de Poliție. Dar, odată cu remanierile de cadre, ce s-au produs recent, sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți”, a specificat conducătorul raionului, îndemnându-i pe polițiști să fie solidari și să-și facă munca cu cinste, un îndemn aparte având către noua conducere – să prețuiască oamenii din colectiv, să-l consolideze și să insiste asupra unei bune colaborări cu APL de nivelele I și II.
”Astfel, cu eforturi comune, să redresăm situația, a mai spus Eleonora Graur. În calitate de conducător mi-ar plăcea foarte mult ca atunci, când sunteți în stradă, locuitorii raionului Rezina să se uite la dumneavoastră cu respect. De altfel, și la toți angajații din structurile statului”.
În continuare, președintele a apreciat prestația polițiștilor rezineni în timpul evenimentelor, care s-au desfășurat în ultima perioadă în teritoriu. Le-a vorbit și despre construcția locuințelor sociale, la care vor avea acces și dânșii, în baza prevederilor Regulamentului de repartizare, care urmează a fi aprobat la următoarea ședință a Consiliului raional.
Cât privește impresia, pe care i-a lăsat-o vizitarea birourilor de lucru ale polițiștilor, Eleonora Graur a remarcat: ”Nu m-am așteptat că activați în condiții atât de precare”, exprimându-și încrederea și convingerea că, în viitorul apropiat, lucrurile se vor schimba.
Președintele raionului a apreciat munca polițiștilor printr-un semn de gratitudine, mai oferind instituției și o imprimantă, un calculator și echipament sportiv din partea Consiliului raional.
Gest apreciat de către noul șef al Inspectoratului de Poliție Rezina, Igor Botea, care și-a îndemnat subalternii la muncă, dar și să pună întrebările care le au conducerii raionului.
Vicepreședintele Arcadie Mușinschi a vorbit despre activitatea comisiilor raionale, din componeneța cărora fac parte și polițiști, menționând că, la nivel raional, se lucrează bine. Alta e situația în sate – deseori nu se reacționează prompt, adecvat în cazurile copiilor aflați în dificultate, chiar dacă în teritorii sunt constituite comisii multidisciplinare. Acestea fiind spuse, Arcadie Mușinschi i-a îndemnat pe sectoriști să se implice în asemenea situații, iar atunci când primarii au o atitudine necorespunzătoare – să alerteze membrii Comisiei multidisciplinare raionale. ”În asemenea cazuri putem să venim noi, de aici, în teritoriu, pentru a soluționa problema”, a mai spus vicepreședintele Arcadie Mușinschi.
Vicepreședintele Andrei Godoroja a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o și o are cu polițiștii rezineni, exprimându-și speranța într-o bună colaborare și pe viitor.
Ulterior șefii sectoarelor de poliție din raion au vorbit despre activitatea acestora, parteneriatul cu APL de nivelul I, probleme, au oferit și posibile căi de îmbunătățire a situației, regretând că ”în sate lumea nu se prea implică în viața comunității”.
Text - Aculina POPA
Imagini - Iuliana POPA-CRUDU