Președintele raionului a discutat cu managerii instituțiilor de educație timpurie
În dimineața zilei de azi, cu începere de la ora 09.00, în Cabinetul metodic al Direcției Învățământ, Tineret și Sport (DÎTS) Rezina s-a desfășurat o ședință cu participarea managerilor instituțiilor de educație timpurie (IET).
Pe agenda de lucru a ședinței au figurat asemenea aspecte, precum acțiuni manageriale vizând asigurarea calitativă a procesului educațional în IET; rezultatele organizării evaluării inițiale a copiilor și a cadrelor didactice; asigurarea instituționalizării copiilor cu vârste de 5-7 ani; organizarea Concursului ”Pedagogul anului”; respectarea temenelor de prezentare a informației solictate; cerințe vizând organizarea alimentației copiilor, respectarea normelor de produse alimentare și financiare etc.
Prezentă la întrunirea respectivă, Eleonora Graur, președintele raionului, le-a solicitat conducătorilor de grădinițe să vorbească despre problemele cu care se confruntă în activitatea zilnică, despre conlucrarea între instituțiile din teritoriu etc. Managerii au abordat mai multe aspecte, printre care achiziționarea produselor alimentare, colectarea plății părintești pentru grădiniță, lucrătorii medicali angajați în instituții pe 0,25 salariu etc.
Cât privește plata părintească, președintele raionului le-a spus managerilor de instituții să nu admită colectarea ei în grădinițe – pentru asta este contabilitatea primăriei. În caz contrar s-ar putea pomeni cu probleme și dureri de cap inutile.
Conducătorii de grădinițe au solicitat ca președintele raionului să vorbească, încă o dată, la acest capitol cu primarii, că ”noi suntem mici”. La care Eleonora Graur le-a spus că dânșii sunt aceeași conducători, ca și primarii, și au tot dreptul să discute de la egal la egal. Totodată, a promis să le vorbească edililor la cea mai apropiată ședință, preconizată pentru desfășurare.
Primarii vor mai fi atenționați și asupra corectitudinii procedurilor de achiziție a produselor alimentare pentru grădinițe, precum și asupra neadmiterii economiilor pe seama alimentației copiilor.
”Dacă în anii precedenți unii primari economiseau bani la hrana copiilor, ca ulterior să facă procurările pe care și le doreau, acum nu mai au această posibilitate. Banii alocați pentru alimentația copiilor, care nu vor fi folosiți, urmează să fie returnați în Bugetul de stat”, a menționat în aceast context prteședintele raionului. Totodată, dumneaei le-a sugerat conducătorilor să fie prezenți în timpul când sunt operate procedurile de achiziție a produselor alimentare pentru copii.
O altă problemă, abordată de către managerii instituțiilor de edudcație timpurie, o constituie lucrătoul medical, care, deseori, fiind angajat pe 0,25 de salariu, nu se află permanent în grădiniță. Se va lucra la acest compartiment pentru a identifica o soluție, ce ar conduce la îmbunătățirea situației. Cu atât mai mult, cu cât și unele instituții preuniversitare se confruntă cu aceeași problemă.
Ulterior, persoanele întrunite în ședință au discutat și alte aspecte, ce țin de buna funcționare a instituțiilor de educație timpurie.
Text - Aculina POPA
Imagini - Iuliana POPA-CRUDU