Francezii, interesați de oportunitățile investiționale din raionul Rezina
La recomandarea Ambasadorului Franței în Republica Moldova, Excelenţa Sa dl Pascal Vagogne, o delegație franceză a vizitat raionul Rezina, solicitând o întrevedere cu președintele, dna Eleonora Graur. Discuția celor două părți s-a axat pe posibilitățile investiționale ale raionului și intenția francezilor de a investi pentru inițierea și desfășurarea unei afaceri în domeniul cablajelor auto.
Este vorba despre un grup industrial, care dispune de 800 de persoane angajate, conlucrează cu piața europeană și asiatică, având fabrici în Tunisia și Vietnam. Patrice Maillot, reprezentantul părții franceze, a vorbit despre interesul de a investi în Republica Moldova, mai exact - în raionul Rezina.
În context, dna președinte a răspuns la mai multe întrebări ale oaspeților, gen forța de muncă disponibilă în teritoriul raionului, spații disponibile, etc, venind cu mai multe argumente, menite să-i convingă pe francezi că investiția în raionul Rezina ar fi cea mai potrivită pentru ei.
Întrevederea de azi va fi urmată și de alte discuții referitoare la domeniul solicitat de către investitorii francezi, rămâne ca administrația raionului Rezina să identifice toate ofertele potrivite pentru această oportunitate.