Parteneriat pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă
În anul 2016, Conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a demarat un șir de activități orientate spre crearea condițiilor de muncă, atât ale salvatorilor cât și ale pompierilor. Aceste activități prevăd lucrări de reconstrucție și renovare a unităților de salvatori și pompieri, crearea condițiilor de lucru optime pentru efectivul unităților salvatorilor și pompierilor antrenați zilnic în serviciu, pentru primirea cetățenilor și activitatea inspectorilor.
Președintele raionului Rezina, dna Eleonora Graur, a avut recent o ședință de lucru cu șeful-adjunct al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, șeful Direcției Resurse Umane, dl Serghei Glovaci, și șeful Secției Situații Excepționale Rezina, locotenent-colonel Ghenadie Moiseenco, unde au discutat despre situația în care se află la moment clădirea care este în proces de reparație, dar și ce planuri urmează a fi realizate. Acest proces se desfășoară cu susținerea financiară a Biroului de Reintegrare, a Serviciul Protecției Sociale, dar și cu sprijinul Consiliului raional Rezina și al primăriei orașului Rezina.
Președintele raionului are o atitudine pozitivă față de aceste lucrări și i-a îndemnat pe reprezentanții Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale să facă evaluarea tuturor calculelor pentru a fi estimate costurile și contribuția fiecărui partener.
Locotenent-colonelul Ghenadie Moiseenco a accentuat că dispune de toată susținerea din partea Consiliului raional Rezina, în persoana dnei președinte Eleonora Graur, și din partea primăriei Rezina, în persoana dlui Simion Tatarov. După finisarea renovării Unității Salvatori și Pompieri din orașul Rezina, în perspectiva anului viitor, de comun acord cu Consiliul raional Rezina și primăria orșului, este preconizată amenajarea unui teren de sport și finisarea reparației unității de pompieri la etajele 2, 3, 4. În această clădire se planifică să fie instituit un Centru de Instruire atât pentru pompieri și salvatori, cât și pentru reprezentanții APL de nivelul 1 și 2 (directori de școli, directori de grădinițe, primari).
Este de menționat faptul că terenul de sport este un proiect social comun, de care vor beneficia toți locuitorii orașului Rezina. În Centrul de Instruire se prevede să fie amenajate săli de studii, sală de conferință și un mini-hotel.
Iuliana POPA-CRUDU