Întotdeauna actuală spusa ”Frumusețea va salva lumea”
Spre bucuria orășenilor, la inițiativa diferitor persoane, cu contribuții comune, sunt amenajate tot mai multe locuri, unde îți este mai mare dragul să te plimbi și să le privești. Astfel se îmbunătățește și starea ecologică, și aspectul estetic al orașului, fiind promovat un spirit ecologic printre locuitorii urbei, iar acțiunile întreprinse reprezintă un model de comportament pentru toți, îndemnând la bunătate și participare activă la acțiuni ecologice.
La inițiativa Clubului Mămicilor, recent constituit în orașul Rezina, au fost plasate ghiveciuri și plantate flori în ele pe parapetul havuzului din piața centrală a orașului. La activitatea de amenajare a spațiului public au participat mai multe mămici, cărora li s-au alăturat membri ai echipei tinerilor democrați din oraș, președintele raionului Rezina, dna Eleonora Graur, și directorul filialei Rezina a SA ”RED-Nord”, dl Iurie Urechi.
Ghiveciurile și florile au fost procurate dintr-o contribuție financiară comună, și tot cei cu inițiativa și contribuția financiară au și efectuat lucrările.
Dna președinte a menționat că participă cu plăcere și susține ideile, realizarea cărora e doar spre binele comunității, îndemnând și alți orășeni să vină cu idei, cu propuneri, cu contribuții, care ar schimba în bine nu doar lucrurile, dar și lumea înconjurătoare. Trecătorii priveau rezultatul muncii celor implicați cu sentimente de încântare. Într-adevăr, e demn de admirație colțișorul acesta.
Violeta PISTRUI