Culturile agricole au o dezvoltare corespunzătoare
Conform graficului de deplasare a specialiștilor Direcției Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru privind monitorizarea stării semănăturilor și roada anului 2017, în luna iunie au fost monitorizate culturile agricole din toate primăriile raionului Rezina.
Grupul de lucru al DAAAC a examinat dezvoltarea și întreținerea culturilor de câmp de către agenții economici din teritoriu. Conform datelor operative acumulate din primării, în anul agricol curent au fost semănate:
- grâu de toamnă: suprafața totală - 6798 ha, ceea ce constituie 91% din cea preconizată (7500 ha);
- grâu de primăvară: 191 ha, ceea ce constituie 95,5% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (200 ha);
- orz de toamnă: 767 ha, ceea ce constituie 51% din suprafața preconizată (1500 ha);
- orz de primăvară: a fost însămânțată o suprafață totală de 489 ha, ceea ce constituie 32,6% din suprafața preconizată (1500 ha);
- rapiță de toamnă: 68 ha sau 6% din suprafața preconizată (1200 ha);
- porumb: 6796 ha, ceea ce constituie 113% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (6000 ha).
- mazăre: 717 ha sau 47,8% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (1500 ha);
- ovăz: 86 ha, ceea ce constituie 43% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (200 ha);
- soia: 148 ha, ceea ce constituie 10% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (1500 ha);
- floarea soarelui: 8961 ha sau 120% din suprafața preconizată pentru anul 2017 (7500 ha).
Culturile sunt într-o stare satisfăcătoare, dar, totodată, au fost oferite consultații la efectuarea tratamentelor fitosanitare la culturile de câmp, combaterea bolilor, dăunătorilor, precum și a buruienilor (erbicidări, prașile manuale și mecanice) la speciile prășitoare.
Culturile agricole sunt bine dezvoltate în majoritatea primăriilor, dar în unele localități au fost depistate și câmpuri cu porumb și floarea soarelui mai slab dezvoltate din cauza încorporării tardive a semințelor în sol, dar și a nerespectării unor factori ai tehnologiei No-till și Mini-till.
Fermierii sunt optimiști și speră la o roadă bună în acest an.
Umiditatea accentuată a favorizat apariția unei game variate de boli la culturile de cereale păioase și anume: mucegaiul de zăpadă, făinarea, rugina, sfâșierea frunzelor la orz, septorioza.
Așadar, făcând o radiografie a stării actuale de vegetație a culturilor de toamnă, dar și a celor de primavară, putem spune cu certitudine: pe acele câmpuri, unde s-a semănat în perioada optimă și s-au efectuat la timp tratamentele fitosanitare, culturile au o dezvoltare corespunzătoare.
Mihai PLOȘNIȚĂ, specialist, Direcția Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru