Sincere felicitări asistenților medicali din raionul Rezina!
Astăzi, 12 mai, în întreaga lume se celebrează Ziua Internațională a Nurselor. Omagiul adus acestei profesii nu este întâmplător. Asistenții medicali sunt cei, care stau de veghe la căpătâiul suferindului, cei, care reprezintă ajutorul primordial în activitatea medicilor - o verigă extrem de impor-tantă a sistemului de sănătate contemporan.
Mult stimați sărbătoriți, asistenți medicali în instituțiile medicale și cele de învățământ din raion! Vă adresez sincere felicitări cu prilejul sărbătorii profesionale și vă doresc pentru viitor forțe la menținerea și refacerea sănătății populației și la prestarea serviciilor de calitate. Cu atenție, corectitudine și bunăvoință să-i tratați pe toți acei care trec pragul instituțiilor curative. Vă doresc să aveți parte de erudiție profesională, realizări frumoase în activitate, putere și răbdare de a învinge greutățile, pace, lumină și înțelegere în familii. Și să rămâneți mereu sursă de căldură și alinare sufletească pentru cei suferinzi.
Cu respect profund pentru toți dumneavoastră, Eleonora GRAUR, președintele raionului Rezina