Artiştii amatori din raion - apreciaţi după merite
La 09 octombrie curent, în incinta casei raionale de cultură a avut loc atestarea colectivelor artistice de amatori din raion pentru confirmarea sau conferirea titlului onorific "Model".
Criteriile de bază pentru conferirea/confirmarea titlului onorific "model" colectivelor artistice de amatori, potrivit Regulamentului, sunt:
- realizarea unui nivel artistic înalt;
- prezentarea programelor artistice realizate în scopul promovării patrimo-niului cultural naţional imaterial;
- organizarea laboratoarelor de creaţie, întrunirilor metodologice şi practice;
- activitate de creaţie de minim 3 ani;
- participarea la festivaluri, concursuri locale, naţionale, internaţionale etc.
Cerinţă obligatorie pentru toate categoriile de colective a fost respectarea şi promovarea portului tradiţional de sărbătoare, a costumului specific genului de artă.
Colectivele au evoluat în scenă cu programe artistice, comisia apreciind repertoriul, nivelul artistic, conceptul regizoral de prezentare şi alte aspecte.
Potrivit dnei Angela Racu, şeful secţiei raionale Cultură, în raionul nostru, titlul de "Model" îl vor purta colectivele:
- de la casa raională de cultură: corul "Doina Nistrului", conducător Ion Scutelnic; ansamblul de dans popular "Chindia", conducător - Igor Şveţ; ansamblul folcloric "Haiducii", conducător - Ion Frunză; fanfara, conducător - Ion Stavinschi; centrul de meşteşuguri artistice "Datina stîngaciului", conducător - Mihai Cotelea; ansamblul de muzică şi dans popular "Floricica", dirijor - Maria Ciolan, coregraf - Tatiana Lupova, şi-au confirmat titlul. Iar colectivelor: studioul muzical artistic "Căsuţa lui Gigi", conducător - Lilia Ţurcan, şi ansamblul de violonişti "Rapsodie", conducător - Tatiana Melnic, le-a fost conferit acum acest titlu onorific;
- de la casele de cultură din localităţile raionului, unele colective şi-au confirmat titlul "Model", acestea fiind: ansamblul folcloric "Pădureanca" de la casa de cultură din Ţahnăuţi, conducător - Natalia Grosu; ansamblul folcloric "Busuioc" de la casa de cultură din Ţareuca, conducător - Ana Burduja; ansamblul folcloric "Trandafirii" de la casa de cultură din Trifeşti, conducător - Maxim Frunză; iar ansamblului folcloric "Amurgul" de la casa de cultură din Lalova, conducător - Valeriu Lungu; şi ansamblului folcloric "Ţărăncuţa" de la căminul de cultură din Pecişte, conducător - Daria Şochichiu, le-a fost conferit titlul onorific "Model" pentru prima dată.
Violeta PISTRUI
Colectivele-model - promotori ai culturii naţionale
Conform graficului, stabilit de către ministerul Culturii şi Centrul de promovare şi consolidare a patrimoniului cultural imaterial, la data de 09.10.12 am desfăşurat atestarea colectivelor populare de tip model. Casa raională de cultură a fost reprezentată în scenă de 8 formaţii: corala "Doina Nistrului", fanfara "Plai Nistrean", formaţia folclorică de bărbaţi "Haiducii", ansamblul de cîntece şi dansuri "Floricica", formaţia de dans popular de copii "Chindia", ansamblul de violonişti "Rapsodie", studioul de prelucrare artistică a lemnului "Datina stîngaciului", studioul artistic muzical de copii "Căsuţa lui Gigi". Colectivele model sunt atestate o dată la 3 ani. Cu trei ani în urmă am prezentat şapte formaţii, în anul acesta - opt. Comisia de la Chişinău, făcînd totalizarea, a menţionat că la Rezina lucrurile s-au schimbat în bine. Colectivele prezente în scenă au ţinut cont de repertoriul artistic, ţinuta scenică şi costumaţie, unele din ele fiind cele mai bune din Republica Moldova.
După decesul conducătorului coralei "Doina Nistrului", maestrul Teodor Ţurcanu, toţi am simţit un gol şi o neîncredere în continuarea activităţii colectivului de cor. Însă, datorită insistenţei conducerii instituţiei noastre, am reuşit să convingem profesorul de educaţie muzicală de la l/t "Alexandru cel Bun", dl Ion Scutelnic, fiind şi membru al acestei formaţii, să preia conducerea coralei "Doina Nistrului". Într-o perioadă relativ scurtă, împreună am reuşit să mobilizăm participanţii, pentru a promova genul de muzică vizat. Munca noastră nu a fost în zadar, deoarece a fost apreciată pe potrivă de comisie. A fost menţionat faptul că corala "Doina Nistrului" se cotează drept unul din cele mai bune coruri din republică. Suntem împăcaţi cu sufletul, că maestrul Teodor Ţurcanu, privindu-ne din cer, este mîndru de noi, că cele începute au continuitate.
De către membrii juriului au fost menţionate şi alte colective, apreciate drept unice în felul lor: formaţia folclorică de bărbaţi "Haiducii", care a evoluat cu un repertoriu din compoziţii specifice zonei noastre, avînd şi o vestimentaţie pe potrivă. În republică sunt doar cîteva colective folclorice de bărbaţi.
Ansamblul rezinean de violoniste "Rapsodie", unul din cele doar două în republică - la Rezina şi Comrat, a impresionat juriul prin măiestria înaltă de interpretare a lucrărilor şi ţinuta scenică.
Fanfara "Plai Nistrean", o formaţie artistică tînără, pe care am onoarea să o conduc, a fost menţionată pentru nivelul profesionist de interpretare, repertoriul deosebit, aranjamentul specific şi ţinuta scenică.
Doresc să mulţumesc colegilor mei, conducătorilor formaţiilor, pentru responsabilitatea şi munca depusă la pregătirea colectivelor ce le conduc. Noi am demonstrat că avem potenţial, dar avem nevoie şi de susţinere. Spre exemplu, avem necesitate stringentă să fie înnoită vestimentaţia colectivului de dansuri "Floricica".
Eu, în calitate de conducător al instituţiei, am datoria să susţin toate iniţiativele frumoase, menite să promoveze tradiţiile culturale. Pe moment, suntem parteneri în echipa "Trio", împreună cu AO "Nufărul" şi Consiliul raional Rezina, reprezentat de secţia Cultură, în proiectul "Casa de cultură - model de consolidare a comunităţii printr-un parteneriat civil", care este o oportunitate pentru noi. În perioada 16-19 octombrie am participat la instruiri, în cadrul unei noi etape de implementare a proiectului vizat, finanţat de Soros-Moldova.
Ion STAVINSCHI, directorul casei raionale de cultură