Fermele zootehnice, în vizorul autorităților
Fermele zootehnice din raion vor fi supuse unui control riguros, chiar la finele acestei săptămâni.
Este vorba despre o inițiativă, pe care a lansat-o miercuri dna Eleonora Graur, președintele raionului, în timpul unei ședințe cu mai mulți conducători ai structurilor raionale, abilitate cu funcții de autorizare și control a fermelor.
La întrunire au participat și responsabili de la Direcția Agricultură, Alimentație, Arhitectură și Cadastru a Consiliului raional, care au furnizat informație la temă. Despre același aspect au vorbit și cei de la Direcția raională pentru siguranța alimentelor. Ca rezultat, s-a conturat tabloul nu prea îmbucuător al situației - unele ferme sunt înregistrate conform cerințelor, altele -nu. Dar, precum s-a exprimat și președintele raionului, este necesară o evidență strictă a lor și a activității acestora, inclusiv în scopul evitării situațiilor mai puțin dorite.
Ulterior, printr-o dispoziție a președintelui raionului, a fost constituită a comisie, care, în ultimele două zile ale săptămânii (joi și vineri) urma să inspecteze toate fermele și să pregătească un raport pe marginea situației existente, raport care va fi dezbătut în ședința de săptămâna viitoare a Comisiei raionale pentru Situații Excepționale.
În cadrul aceleeași ședințe va fi examinată și situa-ția privind clorinarea fântânilor de mină din satele raionului, aspect despre care s-a vorbit mult în toamna anului trecut, când raionul fusese afectat de un val considerabil de îmbolnăviri prin hepatita virală A.