Felicitări lucrătorilor din gospodăria de locuințe și deservire comunală!
Sărbătoarea profesională a lucrătorilor din gospodăria de locuințe și deservire comunală este un bun prilej pentru a ne orienta privirea și atenția către munca zi de zi a persoanelor, care asigură buna funcționare a sistemului edilitar-gospodăresc, efectuează lucrări de amenajare și salubrizare pentru toți locuitorii din orașul Rezina și satele raionului. Atâta timp cât serviciile respective funcționează în regim normal, noi, cetățenii, de multe ori nici nu conștientizăm importanța acestora, dar lipsa unuia dintre ele, cu siguranță, va fi simțită și semnalată în regim de urgență.
De aceea, cetățenii noștri apreciază activitatea serviciilor în ansamblu și aduc mulțumiri managerului-șef, întregii administrații a ÎM "SCL" Rezina, fiecărui angajat ce trudește cu sârguință pentru a crea condiții de trai, necesare a fi îndeplinite în regim de lucru sau urgență, pe timp favorabil sau mai puțin prielnic, atât în urbea noastră, cât și în localitățile rurale. Atunci când lucrurile decurg normal, bine organizat, și starea generală de satisfacție a locuitorilor din oraș are valențe înalte.
La mulți ani tuturor lucrătorilor din gospodăria de locuințe și deservire comunală!
Cu respect profund pentru toți dumneavoastră, Eleonora GRAUR, președintele raionului Rezina