Învingătorii Concursului ”Pedagogul anului 2017”, desemnați
Sala mică a Palatului raional de cultură a adunat în aceste prime zile de primăvară și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din raion, unde s-au făcut totalurile concursului "Pedagogul anului 2017". Revenit în raion după o perioadă de mai mulți ani, concursul a întrunit în competiție reprezentante ale sexului frumos la cele două categorii - "Învățătorul anului" și "Profesorul anului".
Importanța acestui concurs e și mai mare prin faptul amplitudinii date de către organizatori - Direcția Învățământ, Tineret și Sport Rezina cu susținerea fără echivoc a Consiliului raional. Nu întâmplător, la manifestarea de anunțare a câștigătorilor și înmânarea premiului de 5000 de lei pentru fiecare categorie au participat conducerea raionului Rezina - dna Eleonora Graur, președinte, și dl Arcadie Mușinschi, vicepreședinte. Din discursurile ambilor vorbitori s-a desprins ideea că învățătura este o oportunitate care să împărtășească experiențele, să îmbogățească orizontul cognitiv, să inspire și să motiveze dascălii pentru a le urma chemarea - educația tinerei generații.
"Poate că la următoarea ediție a concursului vor avea curaj să participe mai multe persoane distincte, profesori pe care îi avem în instituțiile noastre de învățământ, ceea ce ar da competiției o conotație mai participativă. Elementul de calitate, fără doar și poate, a fost atins prin participarea celor ce au cutezat să se afirme, dar și să-și împărtășească experiențele cu un alt public, lecțiile cognitive fiind atractive și interesante pentru elevi și profesori", desprindem din alocuțiunea dnei Eleonora Graur.
Protagonistele acestui eveniment de o ținută educativă și culturală, manifestată și prin faptul că a coincis cu lansarea activităților culturale de primăvară, Aliona Lazari, învățătoare la Liceul teoretic "Olimp" din Rezina, și Larisa Duca, profesoară de limbă și literatură română la Liceul teoretic "Ion Creangă" din Cuizăuca, emoționate de-a binelea, par a fi și surprinse. După ce s-au consumat cele două etape de concurs, când deja erau cunoscute numele învingătoarelor, mai urma doar solemnitatea de înmânare a premiilor, emoțiile de pe fața premiantelor nu au dispărut. E pentru că au meritat. E pentru că au venit să le felicite colegii din instituția de unde provin. Au venit să le felicite foști și actuali discipoli, dar și părinți.
Un element deosebit al solemnității l-a constituit evoluarea artistică a doi colegi profesori, Veaceslav Chiosa de la Gimnaziul din Saharna Nouă, și Iurie Talpă, director-adjunct la Liceul teoretic "Ioan Sârbu" din Ignăței, care au îndulcit sufletele celor prezenți cu câteva melodii despre și pentru profesori. Mai trebuie spus că o asemenea manifestare solemnă, dar de suflet, nu a solicitat cheltuieli mari, dovadă că atunci când ne dorim să facem lucruri frumoase, gestul contează cel mai mult.
E un semn de conexiune școală-părinți-comunitate-administrație, conexiune care are loc firesc, dar tot atât de puțin observat în societate. Și doamna Lilia Lazari, șeful Direcției Învățământ, Tineret, Sport Rezina, în final a venit cu o nouă provocare: participarea ambelor premiante la concursul național. Este o onoare, dar și o provocare irecuzabilă, deoarece ține și de prestanța protagonistelor noastre - Aliona Lazari și Larisa Duca.