În fiecare zi - activități interesante și captivante
Timp de câteva zile, Măria sa, Regina științelor, Matematica, a domnit în împărăția Gimnaziului Saharna Nouă. Fiecare zi venea cu o activitate interesantă, cu o mențiune de postare, de proiecte diverse, concursuri.
Deosebit de înteresantă a fost expoziția "Fantezie la bucătărie" - bucate ce conțin numărul "pi", concursurile gazetelor de perete cu genericul "Proverbe matematice ascunse în desenele noastre", "Matematica cu ochii de copil", concursul "Alcătuirea poveștilor după titlul dat"...
Decada fizicii și matematicii a culminat cu un TVC extraordinar, în cadrul căruia echipele "Radical" și "Exponent" ne-au creat o bună dispoziție și ne-au convins că matematica nu este deloc dificilă, ba chiar deosebit de înteresantă.
Echipa managerială aduce mulțumiri tuturor participanților și organizatorilor - dnei Victoria Turtă, profesoară de matematică, și dlui Gheorghe Nour, profesor de fizică și matematică.
Vă dorim să mergeți cu siguranță înainte pentru a atinge înălțimi frumoase.
Din impresiile elevilor gimnaziului
"Săvârșirea lucrurilor frumoase, prin muncă și sudoare, este marele merit al gimnaziului nostru. E minunat să simți dulceața pregătirilor pentru activități, să te implici în ele și să contribui la perfecționarea lor. În final, sentimentul de mulțumire nu este lipsă din gama largă de emoții trăite de fiecare elev.
Matematica este o parte componentă a vieții noastre și e foarte bine când îți poți aprofunda cunoștințele prin astfel de activități. Atmosfera adusă de Regina Matematica a fost simțită necondiționat în fiecare colțișor al școlii.
Nucleul acestei manifestări au fost profesorii, ce ne-au inspirat cu îndemnuri și gândire pozitivă. E o experiență ce lasă în urma sa ambiție și dorința de a tinde spre noi reușite. (Galina Macovei, eleva clasei a VIII-a).
"24 februarie 2017 a fost ziua, în care clasele a VII-ea, a VIII-a și a IX-a, toți împreună, am concurat într-un TVC. Nu pentru a pune pe cineva pe un rang mai înalt, ci pentru a demonstra că toți suntem la un nivel și oricând rămânem prieteni. Alături de o profesoară excelentă, Victoria Turtă, și un profesor înțelept, Gheorghe Nour, am savurat din plăcerea participării în concurs, alegându-ne cu o bogată și deosebită experiență, pentru care fapt le mulțumim din suflet. Importantă nu a fost victoria, deoarece până la urmă câștigă prietenia și înțelegerea.
În acest gimnaziu toți ne simțim ca acasă, pentru că în fiecare zi aflăm ceva nou, exemplu servind și acest TVC (matematica și fizica).
Suntem bine dispuși, fiindcă ne putem numi cu siguranță Tineri, Veseli, Cu-rajoși! (Felicia Durbală, eleva clasei a VIII-a).
Tamara PERU, directorul Gimnaziului Saharna Nouă