Grădinițele din raion vor fi supuse verificărilor
Despre acest fapt s-a vorbit în prima zi a săptămânii, în timpul ședinței operative, desfășurată la președintele raionului.
Propunerea a venit din partea dnei Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, urmare a expunerii, de către dl Valeriu Dodu, medicul-șef al Centrului de Sănătate Publică Rezina, referitoare la situația atestată în instituția preșcolară din satul Gordinești. Vorba e că CSP a format o echipă de evaluare, care a mers la fața locului, examinând situația, creată în grădiniță și care a fost mediatizată la nivel de țară. Membrii comisiei au depistat mai multe momente ce pereclitează buna activitate a grădiniței.
Potrivit dlui Dodu, o porțiune a sistemului de apeduct este înghețată, apa în blocul alimentar este adusă din grupe, în spațiul în care copiii își lasă hainele groase temperatura este de doar 6 grade, frecvența este de 40-50% din numărul total al micuților înscriși în grădiniță, încăperile sunt asigurate cu agent termic de la sobe, care funcționează chiar în mijlocul încăperilor... Au mai fost identificate probleme și la alte capitole, cum ar fi alimentația copiilor, asistența medicală etc. Medicii de la Centrul de Sănătate Publică Rezina urmau să prezinte Ministerului Sănătății un plan concret de acțiuni, menite să contribuie la redresarea situației atestată în instituția de învățământ preșcolar din satul Gordinești.
Aici a intervenit dna Eleonora Graur, care a pus în sarcina dlui Arcadie Mușinschi, vicepreședintele raionului în probleme juridico-sociale, crearea unei comisii, din care să facă parte reprezentanți ai tuturor serviciilor, ce se impun în asemenea situație, și care să verifice starea de lucruri din toate grădinițele din raionul Rezina. "Deseori avem cazuri, când primarii folosesc banii destinați pentru buna activitate a grădinițelor în alte scopuri. Ca rezultat, ne confruntăm cu situații, precum cea din Gordinești", a mai spus în context dna Graur, specificând că, în baza informației pe care o vor prezenta membrii comisiei amintite, va fi elaborat un plan cu acțiuni concrete de îmbunătățire a situației.
În același context, dl Arcadie Mușinschi a menționat: "Am făcut o greșeală când am reformat gimnaziul din sat, că nu l-am transformat în Școală primară-grădiniță. În actuala Școală primară este spațiu și sunt condiții mult mai bune pentru funcționarea grădiniței. Cred că trebuie să revenim și să reexaminăm situația în această privință".
Apoi ședința operativă și-a continuat lucrările. Potrivit dnei Angela Racu, șeful Secției Cultură, structura dată este antrenată în pregătirea pentru buna desfășurare a Decadei Mărțișorului, colectarea exponatelor pentru expoziția raională de mărțișoare, care va fi vernisată în holul clădirii Consiliului raional, pregătirea acțiunilor de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat de la Nistru din anul 1992...
În vizorul președintelui raionului și factorilor responsabili se va afla și situația la capitolul Transportul de pasageri, în special cazurile de deplasare a călătorilor în unități de transport cu capacitate mult mai mică decât solicitările oamenilor, dar și prevederile unor acte decizionale ale Consiliului raional.
Continuă procesul de lichidare a Centrelor autonome de Sănătate și trecerea lor în jurisdicția IMSP "Centrul de Sănătate Rezina".