A început un nou an de lucru…
Prima ședință operativă din acest an, prezidată de vicepreședintele raionului, dl Arcadie Mușinschi, a început cu tradiționale felicitări și urări, amplificate și de omagierea șefului Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei, dl Boris Artin, care și-a sărbătorit ziua de naștere chiar pe 1 ianuarie.
Ulterior, dl Mușinschi a solicitat informație vizavi de cum a trecut revelionul în raionul nostru. Potrivit dlui Vitalie Cuiban, șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție Rezina, în ziua de Anul nou instituția a recepționat doar 7 apeluri de la cetățeni comparativ cu 50, câte au fost acum un an.
Și la filiala Rezina a SA ”RED-Nord” sărbătoarea de Anul nou a trecut fără situații neprevăzute, a mențiomnat în context directorul, dl Iurie Urechi.
Spitalul raional, la fel, activează în regim normal, cazuri excepționale urmare a sărbătoririi revelionului, nu au fost înregistrate.
În ultima noapte a anului 2016, în Lalova o persoană s-a intoxicat cu produse de ardere de la cazanul de baie, care era conectat la o butelie de gaz.
Astfel, putem concluziona, după cum a procedat și dl vicepreședinte, că în raionul nostru sărbătoarea, în mare parte, a trecut cu bine.
Dl Mușinschi a mai comunicat și faptul, că a fost identificată o încăpere în scopul găzduirii boschetarilor în timpul rece, încăpere de la subsolul Centrului de Sănătate Publică Rezina, care în curând va fi reparată ca să devină funcțională.
Vicepreședintele le-a mai solicitat celor prezenți să demareze procesul de întocmire a rapoartelor de evaluare a performanțelor colective, rapoartelor individuale pentru activitate în 2016 și planurilor de activitate pentru anul curent. Aceeași solicitare a avut-o dl Mușinschi și față de responsabilii de întocmirea și prezentarea, în termenele stabilite, a rapoartelor financiare.
Angajații Secției Construcții, Gospodărie comunală și Drumuri urmează să studieze situația la capitolul asigurare cu agent termic a Școlii-grădiniță Tarasova, unde nu funcționa cazanul. Potrivit dnei Lilia Lazari, șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rezina, la finele săptămânii trecute acolo au lucrat specialiștii așa, ca la revenirea din vacanță a copiilor în încăpere să fie cald.