Președintele Euroregiunii "Nistru", în vizită la Rezina
Săptămâna aceasta, într-o vizită de lucru la Rezina s-a aflat președintele Euroregiunii "Nistru", Serghei Tatuseak. Dumnealui a avut o întâlnire cu autoritățile raionale, inclusiv dna Eleonora Graur, președintele raionului, și dl Arcadie Mușinschi, vicepreședinte în probleme juridico-sociale. În cadrul ei dl Tatuseak a vorbit despre perspectivele de activitate și colaboare a subiecților Euroregiunii "Nistru" în aspectul scrierii proiectelor și accesării fondurilor europene.
Dumnealui a menționat că prioritare pentru finanțare rămân a fi lupta cu corupția, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, sectorul asociativ, care presupune crearea unei societăți civile active și obiective... Reieșind din aceste priorități urmează să fie elaborat și planul de activitate al Euroregiunii "Nistru" pentru anul următor.
Dl președinte a vorbit și despre experiența pe care o au dânșii (ucrainenii din regiunea Vinnița) în colaborarea cu polonezii vizavi de diverse activități de business. Totodată, dl Tatuseak a mai spus despre intențiile de a desfășura asemenea activități, gen forumuri economice, în comun pe parcursul anului viitor.
La fel, se intenționează organizarea vizitelor de studiu în România, Polonia în scopul acumulării de experiență în domeniul accesării fondurilor europene. Mai mult, pentru a deveni cât mai competitivi în acest aspect, tot pentru anul 2017 administrația euroregiunii planifică stabilirea relațiilor de parteneriat între Ucraina, Republicsa Moldova, România și Polonia, dată fiind experiența mult mai vastă pe care o au cele două țări în domeniul scrierii proiectelor și accesării de fonduri europene.
Este posibilă și organizarea deplasărilor responsabililor de atragerea investițiilor din țările noastre în Polonia, unde să-și fortifice abilitățile în scrierea proiectelor.
"Fonduri sunt multe, alta e că noi încă nu avem experiența și capacitatea necesare pentru a le accesa. Tocmai din acest motiv avem nevoie de suportul partenerilor noștri din România și Polonia, care ne-au depășit considerabil la acest capitol", a menționat în contextul discuției dl Tatuseak.
În timpul întâlnirii s-a mai vorbit și despre formatul în care urmează să-și construiască comunicarea subiecții Euroregiunii "Nistru", așa încât să fie cât mai eficientă și cu cât mai multe roade pentru locuitorii din acest spațiu.
Pentru cititori amintim că parte componentă a Eu-roregiunii "Nistru" sunt: regiunea Vinnița (din partea ucraineană) și raioanele Dondușeni, Dubăsari, Ocnița, Rezina, Soroca, Florești și Șoldănești (din partea moldovenească).
Teritoriul Euroregiunii "Nistru" constituie 34 218 кm2, iar populația care locuiește aici e de 2 050 de mii de persoane.