Adolescența și sexualitatea: Sănătatea Femeii în era digitală
Recent, Biblioteca Publică Raională ”Mihai Eminescu”, în colaborare cu Centrul de Sănătate Rezina, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Armonia” și Liceul teoretic „Alexandru cel Bun” din oraș,
a organizat o lecție publică - „Adolescența și sexualitatea”, la care au participat adolescenți cu vârste cuprinse între 15-17 ani. Activitatea s-a produs în cadrul Proiectului „Sănătatea Femeii în era digitală” și s-a încadrat de minune în Programul Săptămânii Tineretului, organizată de Consiliul raional Rezina în colaborare cu Direcția Învățământ, Tineret și Sport.
La activitate, adolescenții au aflat informații utile despre sexualitate și adolescență: Sexualitatea și adolescența sunt două cuvinte, care când le împreunăm, produc o mare îngrijorare atât în comunitate, inclusiv familie, școală, cât și în lumea medicală. În general, medicii, după cum a menționat dna Aliona Vozian, medic-ginecolog la Centrul de Sănătate Rezina și Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Armonia”, se gândesc mai ales la riscuri: sarcina neplanificată, posibilele boli cu transmitere sexuală (numite de obicei BTS) și în afară de aceasta – la critica morală: ”Sunt prea tineri pentru a avea relații”, ”Dacă continuăm așa, va trebui să dăm anticoncepționale la grădiniță” etc.
În urma discuției cu adolescenții am aflat că cele mai multe informații le culeg nu de la părinți, profesori, dar din mediile de comunicare, discuții între prieteni etc. Dar dacă facem o analiză, în mediile de comunicare, în care se face frecvent referire la sexualitatea la adolescenți și tineri, în lumea adultă în general, marea majoritate a ideilor care se transmit sunt negative. Tinerii noștri sunt erotizați profund, atât prin momentul biologic pe care îl presupune pubertatea, cât și prin încărcătura erotică a societății în care trăim și care se transmite prin mediile de comunicare: publicitate, filme, reviste și, evident, cel mai mult - prin Internet. Statisticile arată că 57% dintre tineri spun că găsesc informații despre sexualitate în mediile de comunicare și mai mult de 30% dintre tineri obțin informația de pe Internet. Prin prezentarea PPT „Relațiile sexuale și... costul lor”, elaborată de BPR „Mihai Eminescu”, cu statistici și materiale foto destul de convingătoare, dar și prin comunicare verbală deschisă, adolescenților le-a fost transmis un mesaj dublu: ”Acest lucru este foarte bun, dar pentru tine încă nu!”
Cei prezenți la activitate au aflat că trebuie să abandonăm ideea de a privi adolescența și tinerețea ca pe o epocă fără valoare, o etapă pentru care trebuie să ”faci eforturi ca să o depășești” și de a o „dezbrăca” de toate valorile și experiențele pozitive pe care ni le aduce ca persoane care se construiesc ca viitori indivizi maturi.
Comunitatea, inclusiv familia, școala, biblioteca, trebuie să înțeleagă, să țină cont de faptul că dacă între două persoane care se plac și se întâlnesc există dorință, comunicare, plăcere, intimitate de corpuri, și mai ales stare de bine, trebuie sa-i susținem, să susținem orice dragoste frumoasă, dar nu și pe cea întâmplătoare... Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește sănătatea sexuală ca ”integrarea elementelor somatice, emoționale, intelectuale și sociale ale ființei sexuale prin medii care să îmbogățească pozitiv și care să potențeze personalitatea, comunicarea și iubirea” (OMS, 1975).
”După părerea noastră, a fost o lecție publică de nota „10”! Putem afirma aceasta cu certitudine: demult nu am mai auzit atâtea aplauze, văzut atâta interes și chiar dacă activitatea se terminase, toți se adunaseră în jurul nostru ca puișorii…
Avem niște tineri frumoși și, cred eu, mintioși! Sănătate vouă! Multumesc dlor Ludmila Romanov-Ceban, Valentina Ciubotaru și Aliona Vozian pentru colaborare!”, a spus pe final dna Galina Davâdic, directorul BPR ”Mihai Eminescu”.