Veșnic vii prin cântec

        Chiar de dimineață, pe parcursul zilei de vineri, 28 octombrie curent, în holul central al liceului nostru au răsunat mai multe piese în interpretarea cuplului Doina și Ion Aldea-Teodorovici, cum ar fi: „Răsai”, „Iartă-mă”, „Trei culori”, „Pentru ea”, „Eminescu”, „O serenadă”, „Reaprindeți candela-n căscioare” și altele.

        Anume în acestă zi, de la mic și mare, elevii din clasele a I-ia-a XII-ea au ținut un minut de reculegere, la prima oră din  orar, în contextul împlinirii a 24 ani de la trecerea în neființă a celor două inimi-gemene. E de remarcat și faptul că profesorii, diriginții de clasă au depănat firul amintirilor, prilej pentru cei prezenți în sălile de clasă să-și expună emoțiile trăite, căci au încercat să puncteze aria tematică a cântecelor patriotice, să înțeleagă că sunt martorii unor valori perene ale neamului nostru. Nu au lipsit nici imaginile Power Point, ce au  relevat viața zbuciumată a acestor doi Mari Trubaduri ai neamului.  

        Echipa managerială, în parteneriat cu comisia metodică „Limbă și comunicare”, biblioteca școlară, au organizat și desfășurat activitatea extrașcolară „Veșnici vii prin cântec”, recviem pentru Ion și Doina Aldea-Teodorovici. O prestație deosebită au avut și elevii din clasa a VIII-a „B” (Cuiban Vitalina, Covalciuc Elena, Josan Daniela, Cernega Victor, Ursu Mihaela, Lungu Marinela, Muștuc Alexandru, Cristescu Inga, Sorocolet Alexandra, Ceban Corina, Cușnir Dan, Gulova Alexandra, Druță Mihai, Cotună Elvira, Costantoi Marin), care  prin mesajele expuse foarte iscusit despre aceste două vieți, învăluite de simbol și pecetluite cu veșnicia cântecului, au emoționat până la lacrimi.

        Țin să mulțumesc pentru implicare cu dăririe în numele reușitei activității noastre neobositelor mele colege, doamnelor profesoare de limba română Cișnir Tatiana, Stog Angela, Ceban Cornelia, Șova Aliona, Romanov-Ceban Ludmila și bibliotecarei Artin Lidia.

        Activitatea a avut un scop bine determinat și cei prezenți  au savurat la maxim fiecare vers, fragmentele în proză etc. Adevărate momente de suflet, clipe memorabile, emoții inedite au trait toți împreună.

        Viața și activitatea inegalabilului cuplu  mi-au colorat în nuanțe pastelate imaginația, memoria și experiența de viață. Luând cuvântul în fața elevilor, am trăit emoții deosebite, căci mi-am amintit cum, împreună cu alți patrioți, familia mea i-a plâns acolo, în Piața Marii Adunări Naționale, care devenise neîncăpătoare pentru miile de cetățeni. Puteam să vorbesc în fața elevilor ore în șir, căci din cele  dezvăluite despre Doina și Ion Aldea-Teodorovici gândul mi-a stopat în fața elementului sacru  pe care ei l-au înaripat prin cântecul lor: Libertatea, Patria, Limba, Mama, Femeia, Copilăria, Casa părintească...

        Ion și Doina Aldea-Teodorovici și-au dedicat viața și activitatea lor unui ideal înălțător: păstrarea spiritualității românești. Erau convinși că „Dumnezeu, cu ajutorul artistului, comunică cu oamenii. Numai cultura și credința ar fi în stare să oprească procesul bestializării societății. Cultura și credința. Credința și cultura...” - acesta a fost motto-ul vieții lor.

        Marele Poet Grigore Vieru avea să afirme: „Așa cum ființa lui Dumnezeu s-a topit în nemărginirea Universului, iar întreaga suferință a neamului a vibrat și mai vibrează și astăzi pe cele  patru corzi ale rebelei balade porumbesciene, tot astfel cele două ființe, Doina și Ion, devenite legendare, s-au topit în sufletele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem mai clar propria ființă rănită în oglinda neasemuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta a înțeles-o și Doina, și Ion. Ei nu au inventat nimic, ei pur și simplu au ars în cântecele lor. Până mai ieri ne-au fost furate: limba, cântecul, datina. Pierzând pe Ion și Doina, am sentimentul că cineva ne-a furat din nou ceea ce a ținut și ține vie ființa noastră națională”.

        E de remarcat și faptul că nu cred că vom avea degrabă alte două inimi darnice ca inimile lor. Pustiu și trist e golul: am pierdut două vieți și o dragoste. Ei au luptat nu cu arma, au adus cântecul lor tinerilor din tranșee, în timpul războiului de la Nistru, cu riscul vieții, împreună cu titanii literaturii noastre, regretații Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Cântecele lor deveniseră imnuri pentru tinerii care se aflau la datorie, marcând această filă istorică pentru Independența și Suveranitatea Republicii Moldova.

        Tăcere și meditație. Au fost stările de suflet pe care le-am citit pe fețele celor prezenți la activitate. Rămân satisfăcută, gândindu-mă la un moment dat că elevii îi cunosc pe cei doi, cu toate că s-au stins cu mult înainte ca micuții din clasele primare să fi văzut lumina zilei. M-am simțit cu sufletul împăcat, nespus de ușor, de vital, fără a pleca din liceu cu vreun strop de regret sau ezitare, căci bucură și doare cântecul adevărat, înalță și  tămăduiește...

Valentina CIUBOTARU, director adjunct pentru Educație, IP „Liceul teoretic „Alexandru cel Bun”, orașul Rezina