Programul „Femei în Afaceri”, lansat
De curând, am avut opurtunitatea să fiu printre cele 100 de femei din toate raioanele țării, participante la Conferința de lansare a Programului „Femei în afaceri”. Evenimentul a fost organizat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și susținut de Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr. 1064 din 16 septembrie 2016.
Dna Lilia Palii, Secretar General al Guvernului RM, una dintre autoarele acestui proiect, a menționat că în urma unei evaluări a rolului antreprenoriatului feminin, efectuată de organismele internaționale, Republica Moldova se regăsește la un nivel mediu, astfel încât promovarea antreprenoriatului feminin și egalitatea de șanse sunt obiective-cheie, care se regăsesc în documentele de politici ale Guvernului R. Moldova.
Dna Lilia Palii a subliniat că lansarea acestui program a fost posibilă datorită suportului partenerilor de dezvoltare, în special al Uniunii Europene, care susține de fiecare dată inițiativele ce au ca scop dezvoltarea țării noastre.
La eveniment a participat și viceministrul Economiei, dl Vitalie Iurcu, care a menționat că acesta este un program important pentru Republica Moldova, deoarece oferă femeilor șanse de a-și pune în aplicare ideile, iar întreprinderile gestionate de femei, în cea mai mare parte, sunt prospere și durabile, iar
Guvernul va susține orice inițiativă de implicare a femeilor în activitatea economică.
Programul vine să contribuie la reducerea șomajului printre femei și la implicarea lor mai activă în dezvoltarea țării.
Dna Iulia Iabanji, directorul general al ODIMM, a menționat că programul este destinat femeilor care doresc să-și dezvolte afaceri în diverse domenii ale economiei. Dna Iabanji a accentuat că se vor considera prioritare afacerile inovative și cu potențial de export, primordial din zonele rurale ale țării, unde femeile sunt marcate de anumite stereotipuri, iar oportunitățile de dezvoltare a businessului sunt mai reduse.
Potrivit Iuliei Iabanji, programul prevede acordarea de granturi, dar și a suportului antreprenorial în formă de instruiri, consultări, evaluări etc. Acest lucru este indispensabil pentru a asigura o durabilitate investițiilor și pentru a spori calitatea companiilor create.
Stimate doamne și domnișoare din raionul Rezina! Programul „Femei în afaceri” a fost inițiat în conformitate cu Strategia Guvernului de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii pentru anii 2012-2020 și a Planului de Acțiuni pentru implementarea strategiei pentru perioada 2015-2017, care prevede facilitarea accesului femeilor antreprenoare la resurse financiare, instruiri și resurse informaționale și a fost lansat pentru 3 ani, având drept scop acordarea de suport financiar și antreprenorial pentru peste 400 de femei, preponderent din zonele rurale ale țării. Bugetul programului constituie 51,5 milioane de lei, așa că așteptăm initiative din partea dumneavoastră, iar noi vă vom oferi tot suportul logistic.
Până la 30 noiembrie 2016 este termenul-limită de depunere a dosarelor pentru accesarea granturilor în cadrul Programului ”PARE 1+1”: Programul este destinat lucrătorilor migranţi şi/sau rudelor de gradul întâi ale acestora, care doresc să investească în lansarea sau/şi dezvoltarea unei afaceri proprii.
Relații:
022 295 741
office@odimm.md
www.odimm.md/femeiinafaceri
http://www.odimm.md
Suntem gată să vă acordăm tot suportul și așteptăm întrebările, propunerile dvoastră la adresa: Consiliul raional Rezina, Serviciul de Proiectare și Asistență Investițională, tel.: (0254) 2-35-01, email: investitii@rezina.md
Galina DAVÂDIC