Apreciere și recunoștință pedagogilor
În mai multe țări, Ziua profesorului este destinată a fi ziua specială de apreciere a cadrelor didactice. În unele dintre ele ziua este sărbătorită la sfârșitul săptămânii, în timp ce în altele este celebrată într-o zi lucrătoare. Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Lucrătorului din Învățământ să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie.
La data de 5 octombrie curent, în Instituţia Publică Gimnaziul Păpăuţi a avut loc sărbătoarea dedicată zilei profesionale a Pedagogului, organizată de către elevii clasei a IX-a împreună cu diriginta. A fost o zi foarte frumoasă pentru profesori, elevi, părinţi, zi care nu va fi dată uitării.
Elevii au dansat, recitat, au pus profesorii la încercare, i-au felicitat, dorindu-le multă răbdare, noroc, sănătate, le-au mulţumit pentru truda şi sârguinţa depuse zi de zi pe tărâm profesional, pentru nopţile nedormite şi devotamentul față de profesia aleasă.
Ion MIHALACHI, directorul IP "Gimnaziul Păpăuți"