Colectivul CTAS Rezina - apreciat înalt de conducere
Sărbătoarea profesională "Ziua lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei" au marcat-o colectivele direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, Casei Teritoriale de Asigurări Sociale, Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspecţiei Muncii din raionul nostru. Colaboratorii instituţiilor menţionate zi de zi aplică prevederile legale referitoare la sistemul protecţiei sociale. Protecţia socială este una din cele mai nobile şi vechi meserii omeneşti. Grija faţă de cei nevoiaşi - bătrîni, invalizi, şomeri, familii socialmente-vulnerabile, este o atitudine pozitivă, dar şi o datorie de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Activitatea profesională a angajaţilor serviciilor din sfera protecţiei sociale n-a fost niciodată uşoară. Iar responsabilitatea - foarte mare.
Importantă este şi sarcina angajaţilor CTAS Rezina - protecţia socială a cetăţenilor prin intermediul prestaţiilor sociale. Beneficiari de prestaţii sociale ai instituţiei sus-menţionate sunt 12246 de persoane şi 10684 de agenţi economici din teritoriul raionului - beneficiari de servicii de asigurări sociale. Colectivul format din 15 colaboratori, potrivit dnei director Tatiana Batistî - un colectiv tînăr, chiar cel mai tînăr din republică, de profesionişti, care zilnic dau dovadă de dăruire şi efort deosebite, manifestă competenţă profesională şi operativitate în implementarea cu succes a reformelor din domeniul protecţiei sociale. Pentru indicii foarte înalţi cu care se pot mîndri, activitatea acestui colectiv este apreciată înalt şi de conducerea ţării, şi de ministerul de resort. În ajunul sărbătorii profesionale din anul curent, la Rezina s-a deplasat dl Nicolae Ţîbuleac, reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), care a dat citire în faţa colectivului CTAS Rezina mesajului de felicitare din numele preşedintelui CNAS, dna Maria Borta, şi a înmînat colectivului un cadou de preţ, iar la doi colaboratori: Tatiana Ursalovschi şi Stela Lehevici, diplome pentru competenţă profesională, perseverenţă şi muncă plină de abnegaţie, manifestată zi de zi în sistemul protecţiei sociale. Totodată, dl Ţîbuleac le-a dorit tuturor membrilor colectivului CTAS Rezina, cu prilejul sărbătorii profesionale, multă sănătate, optimism, fericire, noi forţe şi succese, exprimîndu-şi întreaga recunoştinţă pentru aportul fiecăruia la dezvoltarea serviciilor de asistenţă şi protecţie socială, la implementarea noilor reforme în această sferă, precum şi pentru dăruire de sine, receptivitate faţă de beneficiari.