Stimați locuitori ai raionului Rezina, vă invităm la ”Vetre strămoșești”!
Consiliul raional Rezina, Secția Cultură, primăria satului Lalova vă invită la Festivalul de Folclor ”Vetre strămoșești”, ediția anului 2016, care va fi desfășurată la 14 august curent, în lunca Nistrului din satul Lalova.
În cadrul Festivalului vor evolua următoarele formații artistice: ”Floare de dor” (satul Lalova), ”Amurgul” (satul Lalova), ”Soacrele” (satul Ceobalaccia, raionul Cantemir), ”Trandafirii” (satul Trifești), ”Roata norocului” (satul Andrușul de Sus, raionul Cahul), ”Lozioara” (satul Buciușca), ”Pădureanca” (satul Țahnăuți), ”Lino Leano” (satul Filipeni, raionul Leova), ”Busuiocul” (satul Țareuca), ”Busuioc moldovenesc” (satul Ialpunjeni, raionul Cimișlia), ”Sălcioara” (satul Solonceni), ”Leana” (satul Ciorna), ”Comoara satului” (satul Mateuți), ”Vatra Țâpovei” (satul Țîpova), ”Floare de nu-mă-uita” (satul Gordinești) și ”Floarea dorului” (satul Cuizăuca).
Evenimentul cultural va fi întregit de vernisarea unei expoziții a articolelor de artizanat ale meșterilor populari.
Începutul – la ora 10.00.
Vă așteptăm cu mult drag!