Conducătorii serviciilor desconcentrate – îndemnați la colaborare
Luni, dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, a convocat într-o ședință de lucru șefii serviciilor desconcentrate în teritoriu. Pentru început dumneaei a comunicat asistenței despre remanierele din ultimul timp – este vorba de numirea dlui Oleg Pârvan în funcția de șef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina, a dlui Valeriu Dodu – în cea de medic-șef al Centrului de Sănătate Publică și a dlui Iurie Urechi – de șef al filialei Rezina a SA ”RED-Nord”.
Președintele raionului a lansat și îndemnul la o mai bună conlucrare între toate serviciile desconcentrate care activează în raion. La fel, a solicitat sugestiile celor prezenți în scopul eficientizării conlucrării serviciilor desconcentarte cu structurile Consiliului raional, dar și conjugarea eforturilor în soluționarea problemelor cetățenilor, inclusiv prin deplasări în zilele de audiență în teritoriu, prezentarea informației utile spre publicare pe site-ul Consiliului raional. Dna președinte a mai solicitat și informație despre problemele din domeniul de activitate al serviciilor pentru a fi abordate în timpul ședinței de lucru a Prim-ministrului și membrilor Cabinetului de miniștri cu președinții de raioane, preconizată pentru 16 iunie curent.
În continuare au vorbit despre unele probleme cu care se confruntă, solicitând colaborare serviciilor desconcentrate, dar și primăriilor, consiliilor locale, dl Alexandru Ceban, șeful Inspectoratului de Poliție Rezina, dna Galina Rotari, directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de muncă Rezina, dna Zinaida Ciorici, specialist-coordonator al AT Est a CNAM, dna Nina Postu, directorul IMSP ”Spitalul raional Rezina”...
Unii conducători au regretat faptul că nu sunt informați despre desfășurarea adunărilor generale ale locuitorilor satelor, la care ar putea să vină cu informație detaliată despre diferite aspecte din domeniu. Dna Eleonora Graur a dat asigurări că asemenea adunări se vor desfășura, graficul a fost solicitat deja primăriilor de către administrația raionului.
Dumneaei a mai menționat că în fiecare primărie este numit câte un coordonator de la Consiliul raional și că atunci când apar diferite situații, șefii serviciilor desconcentrate îi pot contacta pentru a afla informația necesară. ”Cetățeanul, când vine la noi, să nu fie purtat pe drumuri, ci să meargă acasă cu problema soluționată”, a mai spus în contextul unei bune colaborări dna președinte.
Asemenea ședințe cu șefii serviciilor desconcentrate urmează să fie desfășurate o dată în lună, iar conducătorii acestora vor prezenta rapoartele lunare de activitate și Consiliului raional.