VeloHora la Cinișeuți
Ziua de 1 iunie curent a fost una deosebită pentru locuitorii satului Cinișeuți, marcată de desfășurarea unei VeloHore. La velomaraton au participat elevii școlii din sat, iar evenimentul a fost organizat la inițiativa preotului paroh Alexandru, cu susținerea primăriei și administrației gimnaziului.
Primarul satului, dna Mariana Corcevoi, a intervenit pe lângă administrația reprezentanței Rezina a SA ”Drumuri-Orhei”, care a pregătit drumul prin localitate pentru desfășurarea VeloHorei. Colaboratorii de poliție au asigurat securitatea participanților la eveniment.
Toate condițiile au fost în favoarea bunei desfășurări a VeloHorei, chiar și ploaia, care anterior câteva zile turnase ca cu găleata, s-a oprit, permițându-le elevilor să parcurgă traseul stabilit anterior. În timpul acțiunii, locuitorii satului ieșeau din ogrăzi pentru a-i susține pe participanții favoriți.
După desfășurarea VeloHorei, copiii s-au întors în clădirea gimnaziului, unde îi aștepta o masă dulce.
Astfel, organizatorii VeloHorei le-au dăruit, pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Ocrotirii Copiilor, o sărbătoare și celor mici, și celor mari.