Premiul mare al Festivalului ”Fanfara argintie” - la Rezina
La 5 iunie 2016, Fanfara ”Plai Nistrean”, condusă de Ion Stavinschi, a participat la Festivalul Național „Fanfara argintie”, ediția a XIV-ea, desfășurat în orașul Soroca. Festivalul a început cu o paradă a fanfarelor, după care a fost dat startul evoluărilor, iar 4 dintre cele 10 formații participante (și 2 în recital) au cântat în diferite zone ale orașului. Fanfara ”Plai Nistrean”, împreună cu cea de la Ialoveni, au făcut animație în Dealul Sorocii.
Programul fanfarei rezinene, compus din patru piese – ”Hora de fanfară”, ”Ca la breaza”, ”Melodie balcanică” și ”Marșul Plai nistrean”, s-a impus prin originalitate. Merită să menționăm aici că aranjamentul de fanfară la aceste melodii aparție binecunoscutului Ion Crasnopolschi. Toate aceste componente, la care s-a plusat și interpretarea impecabilă, i-au adus Fanfarei ”Plai Nistrean”, pe bune, Premiul mare și trofeul Festivalului ”Fanfara argintie”, ediția anului 2016, cea de-a XIV-ea.
La ediția precedentă, desfășurată acum trei ani, fanfara din Rezina a ocupat locul III.